Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului găzduieşte, în zilele de 23 şi 24 iulie 2011, a opta ediţie a Târgului de produse tradiţionale şi ecologice, cu desfăşurare între orele 10-18.
Dintre produsele tradiţionale ce vor fi expuse nu vor lipsi plăcintele de casă umplute cu fructe sau cu brânză de vaci, turta dulce, bomboanele de zahăr ars, prăjiturile săseşti (hencleşul, coşuleţele cu nucă), produsele apicole, pâinea coaptă pe vatră, cozonacii, brânza telemea de Mărginimea Sibiului, brânza de burduf, untul, caşul, produsele din lapte de capră, preparatele din carne, condimentele, ceaiurile, siropurile, dulceţurile (de trandafiri, căpşuni, nuci verzi, fructe de pădure, etc. ), legumele proaspete, şi multe altele. Se vor prepara mâncăruri tradiţionale: păstramă şi tocană de oaie, cocoloş cu brânză şi smântână.
Toate aceste produse vor fi expuse şi spre degustare, consumatorul având posibilitatea de a cumpăra produsul favorit. Reţetele produselor au trecut testul timpului, iar calitatea lor a fost testată prin consumatorii fideli ai produselor tradiţionale şi ecologice expuse la acest târg.
Scopul organizării acestor evenimente este promovarea fermierilor şi a producătorilor de specialităţi tradiţionale de calitate cât şi prezentarea produselor atestate tradiţional de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Organizatorii evenimentului sunt: Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Sibiu, Asociaţia producătorilor de produse tradiţionale şi ecologice Mărginimea Sibiului, Fundaţia ADEPT ( prin proiectul de sprijinire a micilor fermieri ) şi Complexul Naţional Muzeal ASTRA, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu.
În continuare Târgul de produse tradiţionale şi ecologice se va desfăşura din două în două săptămâni, până la jumătatea lunii octombrie 2011.
De asemenea cei care doresc îşi pot achiziţiona abonamente pentru anul 2011 pentru vizitarea muzeului în valoare de 40 lei (pentru soţ, soţie şi copiii până în 18 ani), doar 20 lei pentru familiile în care sunt bugetari (fiind necesară o legitimaţie de serviciu sau adeverinţă), iar pentru elevi şi studenţi: 7.5 lei.