Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) organizează în perioada 13 - 14 mai 2011 în Târgovişte, pe platoul din Piaţa Mihai Viteazul, „Târgul finanţărilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală”.
În cadrul Târgului organizat la nivel regional de către APDRP vor fi prezentate şi vor putea fi achiziţionate produse agroalimentare şi servicii specifice mediului rural, realizate la standarde europene prin proiectele finanţate cu fonduri nerambursabile acordate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 - 2013.
Târgul regional APDRP aduce laolaltă beneficiarii proiectelor finanţate prin PNDR din Regiunea de Dezvoltare 3 Sud, Târgovişte, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor publice şi private implicate în implementarea PNDR în România, respectiv: Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) IFN SA, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGC-IMM) şi instituţii bancare reprezentative pentru acordarea creditelor bancare solicitanţilor de fonduri europene.
Evenimentul va permite celor interesaţi de accesarea fondurilor europene să se informeze direct cu privire la etapele care trebuie parcurse pentru accesarea fondurilor nerambursabile pentru dezvoltarea unei investiţii, atât de la instituţiile abilitate, care le pot acorda informaţii avizate şi sprijin, cât şi de la cei care au beneficiat deja de fondurile nerambursabile acordate prin PNDR.
Târgul finanţărilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală va putea fi vizitat în zilele de 13 şi 14 mai 2011, de la ora 11.00 şi până la ora 19.00. Deschiderea oficială va avea loc în data de 13 mai 2011, ora 11.30.