În perioada 27 - 30 septembrie 2012, Centrul Expoziţional Iaşi va găzdui Târgul pentru Fermieri şi industrie Alimentară AGRALIM, organizat de ABplus Events, sub patronajul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”.
Datorită facilităţilor şi spaţiilor de expunere generoase oferite de Centrul Expoziţional, la AGRALIM vor fi organizate: Târgul pentru Agricultură, Maşini şi Utilaje Agricole cu demonstraţii în teren şi concursuri de îndemânare, Târgul pentru Industria Alimentară şi Packaging, Târgul de Animale şi Păsări de Rasă cu concurs de animale, Forumul Agricol Iaşi - pe durata a 3 zile, Sărbătoarea Recoltei, Târgul de Joburi din Industria Agro Alimentară şi tombole şi concursuri cu premii.
AGRO FARMA - Târgul pentru Agricultură, Maşini şi Utilaje Agricole
- suprafaţa exterioară - 3400 mp
Vor fi expuse maşini şi utilaje agricole: tractoare | maşini şi utilaje agricole pentru prelucrarea solului | masini şi utilaje agricole pentru cultura cerealelor, legumelor şi fructelor | masini şi utilaje agricole pentru fertilizarea solului | maşini şi utilaje agricole pentru protecţia plantelor | maşini şi utilaje agricole pentru recoltarea cerealelor, nutreţurilor şi rădăcinoaselor | tehnologii, maşini şi utilaje pentru irigaţii | maşini şi utilaje agricole pentru horticultură | maşini şi echipamente pentru sere.
- platforma interioara 1 - 1450 mp
Vor fi expuse tehnologii pentru producerea, tratarea şi depozitarea seminţelor, cerealelor, pesticide, seminţe, fertilizanţi, echipamente pentru ferme mici şi gospodării individuale, servicii în agricultură.
DEMONSTRAŢII AGRICOLE
- pe o suprafaţă de 7000 mp teren arabil, companiile vor putea face demonstraţii în teren şi prezentări de maşini şi utilaje agricole.
AGRO ZOO - Târgul de Animale şi Păsări de Rasă
- pe o suprafaţă de 1000 mp, vor fi vor fi expuse: cabaline, ovine, porcine, bovine, animale pentru blană, iepuri, păsări din diferite specii.
SĂRBĂTOAREA RECOLTEI
- pe o suprafaţă exterioară de 1300 mp, vor fi prezentate şi comercializate comercializate legume şi fructe.
AGRO ALIMENTA - Târgul pentru Industria Alimentară şi Packaging
- platforma interioară 2 - 1000 mp
Vor fi expuse maşini, echipamente, tehnologii pentru industria de morărit şi panificaţie, prelucrării cărnii, prelucrării laptelui, prelucrarea legumelor şi fructelor, tehnologii de deshidratare şi conservare, maşini, echipamente, tehnologii pentru tehnici frigorifice – refrigerare şi congelare, aparatură de laborator şi sisteme de cântărire pentru industria alimentară, produse alimentare, legume şi fructe, conserve, condimente, arome, esenţe, coloranţi şi aditivi alimentari, produse şi echipamente pentru igienă şi protecţie în industria alimentară, software pentru industria alimentară.
TÂRGUL DE JOBURI DIN INDUSTRIA AGRO ALIMENTARĂ
Timp de o zi va avea loc bursa locurilor de muncă din domeniul agro-alimentar, unde companiile participante îşi vor putea alege viitorii angajaţi şi colaboratori de afaceri.
Scopul Târgului de Joburi este acela de a facilita recrutarea de specialişti în domeniul agricol şi alimentar ş realizarea unei baze de date cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă în aceste domenii.