România a fost prezentă cu 16 firme, în perioada 4 - 6 martie, la unul din cele mai prestigioase târguri viti-vinicole din lume, Prowein Dusseldorf, prin intermediul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
Ministerul, împreună cu Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţii Străine şi în colaborare cu Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV), a organizat, în cadrul parteneriatului public-privat, participarea cu stand naţional la ediţia 2012 a târgului internaţional PROWEIN, care a avut loc la Düsseldorf, în perioada 4-6 martie.
România a fost reprezentată de 16 firme din domeniu, respectiv de Agricola Ştirbey Bucureşti, Carl Reh - Crama Oprişor Bucureşti, Cramele Recaş, Domeniul Coroanei Segarcea, Halewood România Bucureşti, Murfatlar Romania, Domeniile Săhăteni, Senator Wine (Senator Prodimpex) Focşani, SERVE Ceptura, Viticola Corcova, Vinarte Bucuresti, Wine Princess Arad, Crama Ceptura Romanian Wine, Unicom Production Davino, Budureasca Dealu Mare şi Vigna Petrovaselo Timiş.
Prezenţa românescă la cea mai prestigioasă manifestare europeană din domeniul vinurilor a constituit o ocazie pentru crearea unor punţi de legatură cu noi parteneri de afaceri, prin stabilirea de noi contacte, precum şi prin consolidarea relaţiilor comerciale şi de parteneriat existente cu societăţi de profil din Germania şi din alte ţări.
Potrivit organizatorilor, la această ediţie a târgului s-a înregistrat o participare record fiind prezente 3.930 de firme din 50 ţări precum şi peste 40.000 de vizitatori, specialişti şi oameni de afaceri în domeniu din întreaga lume şi peste 1000 de jurnalişti.
sursa: Agerpres