Sărbători creştine în perioada 14 – 20 aprilie 2014. Învierea Domnului

14 L - Săptămâna Patimilor - Lunea Mare; Sfântul Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin; Denie
15 M - Săptămâna Patimilor - Marţea Mare; Sfinţii Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim; Denie
16 M - Tâlcuirea Evangheliei din Miercurea Mare; Sfintele Muceniţe Agapi, Hionia şi Irina; Denie
17 J - Joia din Săptămâna Patimilor; Sfântul Simeon, episcopul Persiei; Denia celor 12 Evanghelii Post
18 V - Vinerea Mare - moartea şi îngroparea Domnului; Sfântul Cuvios loan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul; Denia Prohodului Domnului - Zi aliturgica Post negru
19 S - Coborârea la iad a Mântuitorului; Sfântul Cuvios loan Paleolavritul
20 D † Învierea Domnului; Sfântul Teotim, Episcopul Tomisului - Ap. Fapte I, 1-8Ev. Ioan I, 1-17 Predică la Învierea Domnului - Ap. Fapte I, 1-8Ev. Ioan I, 1-17

Obiceiuri de Paşte

Ziua Învierii Domnului, cunoscută şi sub numele de Paşti începe, din punct de vedere liturgic, în noaptea dinainte; la miezul nopţii, când se spune ca mormântul s-a deschis şi a înviat Hristos. Chiar dacă românii participă în număr destul de mic la Sfânta Liturghie din această noapte Sfântă, ei vin la Slujba Învierii, pentru a lua lumina. Apoi se duc pe la casele lor, revenind, dimineaţa, la biserică, în locurile unde se sfinţeşte pască şi prinoasele.

În biserica este obiceiul ca, în această noapte, să se sfinţească pâinea numită paşti, fie sub formă de anafura sau anafura amestecată cu vin (în Vestul ţării). În Bucovina, aceasta pâine, sub formă de prescuri, o aduc la biserică femeile, în Vinerea Mare, când se slujeşte Sfântul Maslu. Iar în zona Banatului o aduce o singură familie, în Marea Joi, ca milostenie pentru o rudă decedată în anul care a trecut, împreună cu vin şi vase.

În Moldova mai ales, dar şi în alte zone ale ţării, femeile pregătesc din grâu pască. Ea se frământă din faina curata de grâu, la care se adăugă lapte, uneori şi ouă. Pasca are forma rotundă pentru că, în popor, se crede că scutecele lui Hristos au fost rotunde. Pe margini se pune un colac împletit în trei, iar la mijloc se face o cruce din aluat, simbolizând crucea pe care a fost răstignit Hristos. Între împletituri se pune brânză sărată sau dulce, frământata cu ou şi stafide. Pasca se împodobeşte cu ornamente din aluat - flori, spirale, frunze, etc. În anumite regiuni ale ţării, ea este un aluat simplu, ornamentat şi cu cruce; aluat de pâine sau de cozonac. Înainte de a se face pasca, femeile "se grijesc, se spala pe cap, se piaptănă, îmbraca straie curate, fac rugăciuni şi apoi se apucă de plămadit" [21]. Şi faza coacerii este ritulizata: "când pun în cuptor, fac cruce cu lopata sus, pe tuspatru pereţi şi apoi la gura cuptorului, zicând: Cruce-n casă, /Cruce-n masă, /Cruce-n tuspatru/cornuri de casă" [22].

După cum pasca este un aliment pe care şi evreii îl consumau când sărbătoreau Pastile la fel e şi mielul. La Paştile evreilor, fiecare cap de familie trebuia să aleagă din turma sa un miel sau un ied de parte bărbătească, fără defecţiuni corporale, pe care îl păstra din ziua de 10 Nissan până în 14, când trebuia junghiat între cele două seri. Pragul şi părţile laterale ale casei unde se consuma, se ungeau cu sângele lui, apoi se pregătea pentru a fi fript împreună cu toate măruntaiele în cuptor, fără ca înainte să fie fiert sau să i se zdrobească vreun os.

Legat de mielul pe care îl consumă românii de Paşte în vremurile noastre, putem spune că preparatul tradiţional, drobul, s-a impus întâi în lumea urbană românească, apoi, prin imitaţie, şi în cea rurală, ca un nou aliment, cu gust distinct, care a început să aibă un consum specializat, ritual. Pregătirea drobului presupune utilizarea unui întreg arsenal de mirodenii: sare, piper, ienibahar, tarhon, pătrunjel, mărar.

Drobul a devenit, prin excelenţă, alimentul care se identifică, în actualitate, aproape complet, la fel ca pasca şi ouăle roşii, cu sărbătorile Paştelui. "Tăierea mielului la Paste nu este altceva decât jertfă anuală a zeului din religiile precreştine.", spune Ion Ghinoiu (Vârstele timpului, p. 166). Sau, am spune noi, are acest corespondent în religiile păgâne, suferind o resemnificare în creştinism. Mielul este însă, mai cu seamă, semnul "blândeţii, al simplităţii, inocenţei şi purităţii. E unul dintre simbolurile Mântuitorului Hristos. [23] ". sursa: creştinortodox.ro