Promoţia naţională „Regiuni, concuraţi şi câştigaţi!” desfăşurată în perioada 1 mai – 30 iunie pentru Danone Nutriday a antrenat în competiţie nouă regiuni geografice şi culinare ale României, confirmând încă o dată afinitatea românilor pentru arta culinară şi preferinţa acestora pentru Nutriday.
Regiunile provocate în cursa pentru un tur culinar prin ţară, la bordul unui Citroen Grand C4 Picasso, dar şi pentru alte 630 premii constând în seturi de picnic şi aparate de făcut pâine, au fost: Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, Bucovina şi Moldova.
„Pornind de la gusturile şi obiceiurile gastronomice ale românilor în funcţie de regiunile geografice în care locuiesc şi rolul iaurtului în bucătăriile acestor zone bogate în alternative de consum, promoţia a comunicat brandul Nutriday într-o manieră versatilă şi savuroasă” spune Carmen Boer, Brand Manager Nutriday.
Marele câştigător al promoţiei este din Bucureşti şi a intrat în posesia premiului în cadrul evenimentului de premiere din data de 19 iulie, organizat la sediul Danone din Bucureşti. „Nu mi-a venit să cred că am câştigat. Încă sunt surprins, dar foarte fericit. Maşina o va conduce băiatul meu. Aşteptam cu nerabdare turul culinar, este o vacanţă pe care o planificam din anul 2005, însă pe care nu am putut să ne-o oferim până acum”, spune Emil Popescu, câştigătorul promoţiei Danone Nutriday.
Cei mai mulţi participanţi au fost din Moldova, ceea ce a adus acestei regiuni un premiu deosebit: Masă Mare oferită de Nutriday, eveniment care va fi organizat în data de 31 iulie, începând cu ora 16:00, în parcarea Hotelului Moldova din Bacău, cu participarea tuturor celor care apreciază gustul specialităţilor autentice româneşti îmbogăţit cu Nutriday.
Nutriday este gama principală din portofoliul de produse DANONE şi, totodată, cea mai consumată marcă de iaurt din România: 4 din 10 iaurturi simple vândute în România, sunt Nutriday. Gama include iaurturi clasice, iaurturi de băut, sana, iaurturi cu fructe din lapte integral sau cu un conţinut redus de grăsime, lapte proaspăt de 1,5% grăsime, adresându-se, prin diversitatea sa, tuturor membrilor familiei.
Compania DANONE PDPA România face parte din Grupul DANONE, prezent în 120 de ţări, unul dintre liderii mondiali din industria alimentară, deţinând locul 1 în lume în fabricaţia de produse lactate proaspete şi locul 2 în lume în domeniul apelor minerale îmbuteliate şi a alimentaţiei pentru bebeluşi. Grupul DANONE a înregistrat în 2010 vânzări de peste 17 miliarde EURO. DANONE România este lider de piaţă în categoria produselor lactate proaspete, înregistrând în anul 2009 o cifră de afaceri de 435 milioane RON, în creştere faţă de anul precedent. Compania are în prezent peste 700 de angajaţi şi un portofoliu ce depăşeşte 60 de referinţe de produs, principalele mărci fiind: Activia, Danonino, Actimel, Nutriday, Cremosso, Danette, Casa Bună.