Cu peste 38.000 de vizitatori, cu 9% mai mulţi comparativ cu 2015, şi peste 30% dintre participanţi din străinătate, ediţia 2016 a expoziţiei MACFRUT a bifat un record memorabil.
Ediţia din 2016 a Macfrut a dictat unele linii directoare pentru dezvoltarea sectorului fructelor şi legumelor la nivel internaţional. De fapt, Macfrut a răspuns apelului făcut de Kofi Annan, fostul Secretar General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu privire la necesitatea unui "plan Marshall" pentru relansarea securităţii hranei în Africa.
MACFRUT 2016 a introdus, de asemenea, o serie de inovaţii "verzi". În timpul conferinţelor tehnice, printre altele, a fost prezentată o tehnică utilizată în domeniul cultivării plantelor care implică refolosirea substanţelor nutritive drenate prin ajustarea soluţiei la cantitatea absorbită de plante. Comparativ cu tehnicile tradiţionale, această inovaţie elimină impactul asupra mediului, deoarece soluţia nutritivă nu este eliberată în mediu, ci se repune în mod continuu la dispoziţia plantelor.
"Evenimentul a fost apreciat de către toţi participanţii, mai ales din punct de vedere al îmbunătăţirilor, al calităţii sale", a declarat Renzo Piraccini, preşedinte al Macfrut. "Schimbarea de direcţie marcată de ultima ediţie a fost remarcată, întrucât în acest an am avut un număr semnificativ de vizitatori profesionişti străini din Europa de Est, Centrală şi America de Sud şi Africa”, a adăugat acesta.
Noutăţi pentru MACFRUT 2017
Cesena Fiera, organizatorul târgului internaţional din sectorul fructelor şi legumelor, care s-a încheiat în urmă cu câteva zile în Rimini, a demarat deja pregătirile pentru ediţia 2017, care va avea loc în primăvară, în perioada 10-12 mai.
De fapt, nu este o coincidenţă faptul că tema principală a Macfrut 2017 va fi “Căpşuna”, fructul simbolic al primăvarii, oferind evenimentul "Strawberry Days", în parteneriat cu cei mai mari producatori de căpşuni din Italia.
O secţiune organică îşi va face, de asemenea, debutul la Macfrut 2017, recunoscând o tendinţă recentă ascendentă în mai multe ţări europene.
Printre alte caracteristici noi, următoarea ediţie va găzdui primul "Macfrut Gourmet" - o zonă dedicată întreprinderilor artizanale în domeniul prelucrării fructelor de calitate superioară pentru distribuţia modernă în sectoare specializate, şi, de asemenea, "Macfrut în câmp". Aceasta din urmă este o iniţiativă programată să aibă loc cu o zi înainte de începerea târgului (9 mai) şi presupune o demonstraţie de testare a tehnologiei de ultimă oră aplicată în domeniu, vizată fiind horticultura.