ABSENŢĂ NEMOTIVATĂ? Liderii fermierilor nu au participat la aniversarea a 60 de ani a INCDA Fudulea. În schimb, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a arătat respectul cuvenit cercetării româneşti.
Ceea ce m-a frapat a fost faptul că tocmai fermierii prezenţi la eveniment au remarcat absenţa inexplicabilă a liderilor lor. Unii chiar se întrebau la prezentarea din câmp, pentru că aniversarea a 6 decenii de la înfiinţarea INCDA Fundulea a fost împletită cu Ziua Grâului şi a Orzului, „de ce se rupe circuitul informaţiei dintre institut şi femieri, deşi INCDA Fundulea oferă gratis consultanţă către fermieri?!”. Răspunsul nu era greu de dat. În primul rând, lipsa de interes, dar şi faptul că fermierii s-au obişnuit cu modul multinaţionalelor de a le fi aduse informaţiile frumos ambalate şi direct în fermă. Şi, deşi majoritatea fermierilor mari multiplică şi consumă sămânţă de la INCDA Fundulea participă cu mult mai mult la evenimentele multinaţionalelor. INCDA Fundulea a îmbrăcat de ceva ani Ziua Grâului şi a Orzului în haine occidentale, iar concluziile finale se trag sub nucii falnici la o masă bogată.
Evenimentul de la Fundulea este încărcat de emoţie pentru cercetătorii gata să împărtăşească tot ceea ce ştiu cu generozitate şi cu multă, poate cu prea multă, modestie. Să-l priveşti pe „tata” Itu cum se emoţionează la fiecare prezentare, deşi este „o statuie vie” pe care fermierii ar trebui să o atingă măcar o dată în viaţa lor, e un sentiment minunat. Aceşti oameni fac eforturi pe sume destul de modice, eforturi creatoare care le-ar putea face pe bani foarte mulţi la o multinaţională. Ar trebui să le arătăm respect şi consideraţie dacă de altceva nu suntem încă capabili.
Petre Daea a subliniat destul de acid faptul că niciun ministru al Agriculturii nu are o scuză să lipsească de la un asemenea eveniment deşi, cel puţin de când scriu eu în presa agricolă, Daea este primul ministru al Agriculturii care a venit pe la Ziua Grâului şi a Orzului. Acesta a spus că s-a simţit extraordinar la Fundulea, printre cercetători, agronomi şi ceva fermieri. În câmp, pentru că Daea a mers să vadă şi câmpul demo, a văzut şi o linie de grâu promiţătoare care este în testare şi stabilizare ca viitor soi. Dar, cel mai mult l-a bucurat să vadă lanurile bine lucrate aşa cum a început să vadă şi pe câmpurile ţării. Şi poate că şi lanul de grâu ar fi de pus pe brandul de ţară alături de „oaia lui Daea”!
Tulnic – un nou soi de tritricale intrat în portofoliul INCDA Fundulea
Soiul se bucură de un spic mare, de culoare albă-mată, aristat, cu o formă piramidală. La un asemenea pic este normal să găsim şi un bob mare, alungit, de culoare roşie deschisă care realizează în condiţii optime de cultură, un MMB de 45-58 g (masa a o mie de boabe) şi o greutate hectolitrică de 73-75 kg/hl. Producţiile medii realizate pe trei ani de testare, în 11 localităţi şi 27 de experienţe a fost de 6,6 t/ha. Producţie care a depăşit cu 500 kg soiul martor Stil. Ca zonă de cultură recomandată, soiul Tulnic poate fi cultivat cu succes în toate zonele de cultură destinate speciei tritricale. Adică atât în zonele cu soluri podzolice cu fertilitate scăzută din zona colinară subcarpatică din Transilvania, nord-vestul ţării, nordul Munteniei şi Olteniei dar şi în nordul moldovei. Datorită rezistenţei la cădere, se poate cultiva cu succes şi pe solurile fertile din sudul şi vestul ţării.