În perioada 14-16 octombrie în comuna Mica, va avea loc prima manifestare de promovare a podgoriilor din această zonă şi a produselor tradiţionale cu participarea a nu mai puţin de treisprezece primării de pe Valea Târnavelor.
„Toamna Târnavelor este la prima ediţie şi reuneşte comunităţi locale de pe Târnava Mică şi Tânava Mare. Din peste 1.800 de ha de terenuri cultivate cu viţă de vie, podgorii care produceau struguri şi din care se obţinea vestitul vin de Târnave, au rămas în aceste zile undeva de până la 200 de ha şi asta datorită unor întreprinzători, culmea, străini, un francez, un italian şi în ultima vreme câţiva inimoşi întreprinzători români care au pus unor podgorii în zona Găneşti-Mica. Iată de ce prima ediţie a acestei sărbători are loc la Mica, pentru că acolo sunt câteva investiţii în podgorii - cea italiană, franceză şi românească”, a declarat, Alina Aldea, unul dintre organizatori, într-o conferinţă de presă.
Aceasta a arătat că prin acest festival se doreşte să li se reamintească locuitorilor de pe văile Târnăvelor că în zonă nu trebuie creat un brand, pentru că brandul Târnavelor există, însă şi-a pierdut din esenţă.
„A rămas doar ca nume, este adevărat, dar el există şi nu trebuie creat. Trebuie doar să revitalizăm zona. Un eveniment de acest gen, prin care comunităţile locale, începând de la Saschiz, la Bălăuşeri, la Zagăr sau Viişoara să-şi prezinte meşteşugurile. Este păcat să nu ne amintim cum se storceau strugurii pe vremuri. Fiecare comunitate îşi va prezenta tradiţiile, portul popular, meşteşugurile şi va promova cel puţin un producător local”, a precizat Aldea, potrivit Agerpres.
Organizatorul festivalului a spus că fiecare comunitate locală a fost invitată cu o formaţie sau ansamblu de dansuri populare, cu interpreţi locali, cu obiceiuri, cărora li se vor alătura Ansamblul artistic Mureşul, cu dansuri populare româneşti, ungureşti şi ţigăneşti, şi Teatrul pentru Copii Ariel.