În perioada 6-7 octombrie 2012, va avea loc cea de-a X-a ediţie a Festivalului International Rodul Pământului – Zilele Recoltei.
Festivalul este un eveniment dedicat pământului, gastronomiei românești și internaționale, bogăției etnografice și folclorice, la care vor participa mai multe regiuni turistice ale României, precum și invitați din Bulgaria, Grecia, Turcia și Moldova. Manifestarea se va desfășura în localitatea Cumpăna, județul Constanța.
Scopul organizării acestui festival este promovarea României ca destinație turistică, păstrarea și promovarea tradițiilor culinare ale regiunilor turistice românești și internaționale, păstrarea sărbătorilor românești de tradiție. Festivalul Rodul Pământului – Zilele Recoltei – este un eveniment care pune în valoare moștenirea rurală și culturală a Dobrogei și a României.
În cadrul evenimentului vor avea loc: parada portului popular, standuri de promovare turistică și gastronomică, ateliere de gastronimie aplicată, parada recoltei, concursuri de sculptură în fructe și legume, rețete inedite, spectacole de muzică populară, unde vor participa peste 15 000 de spectatori din țară și străinătate.