Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dacian Cioloş şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, vor participa, joi, la conferinţa „Mediafax Talks about Agriculture” - ediţia a IX-a, care va avea loc la Bucureşti, la hotelul Radisson Blu, sala Atlas, începând cu ora 09.30.
Potrivit unui comunicat de presă, ministrul Daniel Constantin va deschide dezbaterile, după care comisarul european pentru Agricultură Dacian Cioloş va prezenta prevederile noii Politici Agricole Comune şi beneficiile acesteia pentru agricultorii români. În condiţiile unui an agricol bun, Daniel Constantin va face o analiză a situaţiei din agricultură la începutul toamnei, dar va vorbi şi despre problemele din acest sector, precum şi despre deciziile care trebuie luate în viitor.
Ca şi la precedentele conferinţe "Mediafax Talks about Agriculture" la care au participat, Cioloş şi Constantin vor intra în dialog cu agricultorii pentru a identifica soluţii la problemele acestora. Ceilalţi lectori ai conferinţei sunt Veronica Toncea – directorul general al Fondului de Garantare a Creditului Rural, Cristian Popescu – managing associate Popovici, Niţu&Asociaţii, Robert Arsene – director general Agricover Group, Răzvan Petcu – reprezentant Biso Romania, Viorel Matei – preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), Nicolae Sitaru – vicepreşedinte al Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Sorin Minea – preşedintele Romalimenta, Dorin Cojocaru – preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL).
Programul Conferinţei:
9.00 – 9.30 - Înregistrarea participanţilor & welcome coffee
9.30 – 9.45 - Cuvânt de deschidere: daniel constantin - ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale
9.45 – 10.15 - Invitat de onoare: dacian cioloş - comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală
10.15 – 13.00 - Strategia agricolă a româniei. valorificarea prevederilor noii pac
• Noul program european pentru agricultură - Politica Agricolă Comună (PAC) pentru 2014-2020; Reducerea decalajelor între ţările membre privind subvenţiile la plăţile directe
• Cum vor arăta plăţile începând cu 2014? Ajutoarele pentru „primele hectare” - un sprijin sporit acordat structurilor mici şi mijlocii
• Cum putem realiza întinerirea agriculturii în România folosind ajutorul suplimentar de 25% pe durata primilor 5 ani? Cum definim rapid şi precis termenul de „tineri fermieri” în vederea derulării programelor adresate acestei categorii?
• Agricultura „mai verde” - Fondurile europene pentru măsurile de agromediu şi pentru sprijinirea agriculturii ecologice
• Care este strategia internă a României pentru anii 2014-2020? Programele şi măsurile interne pe care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale le are în vedere pentru dezvoltarea agriculturii. Noul Plan Naţional de Dezvoltare Rurală
• Cum arată situaţia fondurilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală atrase în perioada 2007 - 2013? Cum va arăta startul în 2014? Cum va fi România pregătită din punct de vedere al procedurilor şi al propriei birocraţii pentru adaptarea la noua PAC, începând cu ianuarie 2014?
• Cum am putea să folosim potenţialul agricol al României la maximum în următorii şapte ani? Care sunt propunerile autorităţilor? Dar ale agricultorilor?
• Atestarea produselor tradiţionale. Condiţiile de recunoaştere a grupurilor de producători
• Susţinerea şi dezvoltarea durabilă a agriculturii româneşti. Cum poate statul să susţină institutele de cercetare - inovare?
• Ce înseamnă performanţa în agricultură? Strategie de agribusiness
• Ce impact va avea liberalizarea pieţei funciare începând cu 2014? Ce măsuri se pot lua pentru cadastrul agricol?
• Situaţia camerelor agricole - organizare şi probleme de înfiinţare – Impactul regionalizării
• Surse de finanţare şi cofinanţare în sectorul agricol. Produse de finanţare destinate tinerilor fermieri. Garantare şi consultanţă pentru agricultură.
• Fiscalitate şi legislaţie în agricultură