Tradiția vinurilor din podgoriile de pe dealurile Covurluiului datează de la 1620, când a fost atestat documentar faptul că vinurile de Nicorești erau vândute de negustori la Viena.
Odată cu inaugurarea circuitului turistic "Drumul viei și vinului din județul Galați", în cadrul căruia grupuri de elevi, studenți, tineri și adulți sunt invitați să viziteze cramele și podgoriile din Ivești, Nicorești și Buciumeni, precum și monumente istorice din aceste localități, tradiţia vinului va fi pusă în valoare.
„Pentru că Galațiul are tradiții în viticultură încă din antichitate, dar mai ales din evul mediu, când au apărut primele mențiuni documentare referitoare la vinurile excepționale făcute în județul Galați, căutate și de vecinii noștri și chiar de Imperiul Otoman, ne-am propus să organizăm acest 'Drum al viei și vinului'. Avem Colinele Tutovei, Colinele Covurluiului, Podgoria Dealul Bujorului, merlot de Oancea, care este foarte apreciat. Vrem ca acest traseu pe care îl vom organiza la podgoriile din vestul județului Galați să îl introducem în mentalul colectiv și sperăm că cei care răspund de bunăstarea județului Galați să îl introducă într-un circuit turistic permanent”, a declarat Marius Mitrof, consilier la Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Galați, pentru Agerpres.
La Ivești poate fi vizitată vechea cramă a generalului Eremia Grigorescu și a soției sale Elena Negroponte, la Nicorești cramele vechi, cramele noi, Biserica Banu, Biserica Negustori și Biserica Serdaru, iar la Buciumeni vechile și noile crame, precum și Mânăstirea Buciumeni.