Adama
Vinasa Rompak

Concursul Internaţional de Vinuri - Bucureşti, 7-10 mai 2009

Publicat: 07 mai 2009 - 12:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten
Patronatul Naţional al Viei şi Vinului (P.N.V.V.) împreună cu Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România (A.D.A.R.) va organiza, în perioada 7-10 mai 2009, la Academia Română din Bucureşti, cea de-a VI-a ediţie a Concursului Internaţional de Vinuri de la Bucureşti.

Competiţia se va desfăşura, ca în fiecare an, sub patronajul Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (O.I.V.) fiind unul din cele 16 concursuri înscrise în acest an pe site-ul oficial al acestei prestigioase organizatii.

Pentru a facilita o cat mai larga participare, organizatorii au decis ca taxele de înscriere a probelor în competiţie să rămână aceleaşi ca la ediţia precedentă a Concursului.

Organizatorii Concursului Internaţional de Vinuri de la Bucureşti au stabilit ca, anul acesta, din fiecare juriu de degustare, alături de cei 7 membri să facă parte şi un reprezentant al presei de specialitate.

Aceştia vor fi desemnaţi de către Clubul Presa de Vin din rândul jurnaliştilor cu notorietate şi experienţă în domeniu şi nu vor avea drept de jurizare ei reprezentând însă o garanţie în plus a obiectivităţii şi imparţialităţii jurizării Concursului.

Detalii complete despre Concurs puteţi găsii accesând site-ul www.vinromania.ro unde înscrierea în Concurs se poate realiza şi on-line
Vizualizat: 1053 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii