Ediţia din acest an a expoziţiei Carnexpo s-a desfăşurat într-o nouă locaţie, cu o suprafaţă mai mare, pusă la dispoziţie de Centrul Expoziţional Exporom, şi s-a bucurat de mai mulţi expozanţi, printre care şi producătorii şi procesatorii de peşte.
Succesul primei ediţii a expoziţiei Carnexpo, organizată în urmă cu doi ani, i-a determinat pe organizatori să fie mai îndrăzneţi la ediţia secundă, propunând o serie de noutăţi care au garantat succesul şi de această dată şi au încurajat planuri mai mari în viitor.
„La prima ediţie am ocupat un spaţiu de aproximativ 8.000 mp, acum avem 10.000 mp. Am dublat numărul de expozanţi, ajungând la 141. Am avut 10.000 vizitatori la prima ediţie, specialişti atât din ţară, cât şi din străinătate. Iar, din calculele noastre, s-a depăşit acest număr de vizitatori în ediţia aceasta. Am avut vizitatori din Beirut, China, Libia, Liban, Turcia, Franţa, Italia, iar de la o ediţie la alta vedem că numărul este crescător. Am încercat să oferim un concept integrat, de la partea de furajare, la zootehnie, industrie alimentară şi retail, iar pe toate segmentele am reuşit să atragem companii importante. Am avut şi premiere, cum a fost prima întâlnire a României cu ţările din Est - Rusia, Belarus, Kazakhstan, Bulgaria”, ne-a declarat Dorinel Nicolae, managerul de proiect al Carnexpo.
Mai multe detalii puteţi citi în revista Ferma – decembrie 2013.