Sâmbătă, 12 mai 2012, începând de la ora 10:00, în cadrul programului dedicat Zilelor Oraşului Pecica 2012, va avea loc inaugurarea oficială a fermei de bivoli din Pecica.
Proiect român-maghiar
Ferma de bivoli a fost construită cu fonduri europene accesate în urma unui proiect depus de Primăria Oraşului Pecica, Asociaţia Ecologică „Natura” şi Administraţia Locală, intitulat „Program de reabilitare a biotopelor de sărătură şi de apă pe terenuri ocrotite prin creşterea şi folosirea speciilor autohtone”.
Pe lângă latura turistică, proiectul are menirea de a proteja mediul înconjurător. Prin păşunat, se doreşte revigorarea florei originare din Parcul Natural Lunca Mureşului şi eliminarea vegetaţiei neautohtonă, bivolii fiind o specie potrivită în acest sens. „Rezultatele nu vor fi imediate şi spectaculoase, dar trăind cu speranţa că încet şi cu răbdare vom reuşi să creăm la Pecica un model pentru multe alte localităţi atât din România cât şi din Ungaria” spun specialiştii implicaţi în acest proiect transfrontalier.
O fermă modernă cu aspect rustic
Grajdul pentru adăpostirea animalelor este acoperit cu stuf şi respectă toate standardele sanitar veterinare, iar cabinetul veterinar şi locuinţa celor care se vor ocupa de îngrijirea animalelor vor fi dotate corespunzător şi modern.
De asemenea, gardul electric care va împiedica animalele să părăsească necontrolat perimetrul fermei, este alimentat prin panouri solare, astfel că se realizează economie.
Bivolul (Bos bubalus) este o vită cornută, rumegătoare, asemănătoare cu boul, cu păr negru sau alb, aspru şi rar, cu coarnele inelate întoarse spre spate.
Fiind printre cele mai rezistente şi nepretenţioase animale, bivolii, recunoscuţi şi pentru autoprotecţia lor la diferite boli cum ar fi: boala vacii nebune, bruceloza, leucoza şi tuberculoza, sunt erbivorele ideale pentru reabilitarea biotopului de apă pe terenul ocrotit din Parcul Natural Lunca Mureşului în zona oraşului.
În anul 1980 la nivel naţional efectivele de bubaline se ridicau la 228.000 de capete. În prezent în ţară sunt mai puţin de 42.000 de exemplare. Bubalinele au o viaţă productivă mai lungă decât taurinele, trăind în jur de 30 de ani.