Cea de-a XII-a ediţie a celui mai mare târg de agricultură şi industrie agroalimentară din zona Moldovei, cu participare naţională şi internaţională, Agro Expo Bucovina deschide seria expoziţiilor agricole naţionale din 2014.
Manifestarea, eveniment de referinţă pentru industria agro-alimentară, este specializată în domenii care includ: maşini, utilaje şi tehnologii pentru industria alimentară; aparatura de laborator; produse alimentare; miere şi produse apicole; arome, esenţe, coloranţi şi aditivi pentru industria alimentară; legume şi fructe; conserve; echipamente de protecţie pentru industria alimentară; igienizare, detergenţi, dezinfectanţi pentru industria alimentară; instalaţii frigorifice; producători agricoli; utilaje forestiere; maşini, utilaje şi unelte agricole; anvelope şi piese de schimb pentru tractoare şi utilaje agricole; seminţe şi material săditor; îngrăşăminte şi pesticide; tehnologii şi echipamente pentru irigaţii; animale de rasă şi păsări; tehnologii de creşterea animalelor; tehnologii şi metode de îmbunătăţire a raselor; incubatoare; maşini şi echipamente pentru abatorizare; furaje, nutreţuri, concentrate, aditivi, premixuri; metode de hrănire, sisteme de distribuţie a hranei; instrumente, tratamente şi medicamente de uz veterinar, dezinfectanţi; echipamente de încălzire şi aer condiţionat; silozuri, uscătoare şi mijloace de transport a cerealelor; tehnologii de reproducere şi creştere artificială a peştelui; tehnologii de pescuit; flori şi plante de apartament, pentru grădini, parcuri şi sere; mobilier şi accesorii pentru grădini şi terase; echipamente şi unelte pentru grădinărit; altele.
Evenimentul va fi organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava în parteneriat cu Iulius Mall Suceava, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Consiliul Judeţean Suceava, Camera Agricolă Suceava şi Direcţia Agricolă Suceava şi se va desfăşura în perioada 21 – 23 martie 2014, la Iulius Mall Suceava.