În anul 1992, Organizația Națiunilor Unite (ONU), conștientizând vulnerabilitatea regiunilor montane, a inserat în Agenda 21, un capitol special (13) destinat gestionării ecosistemelor fragile și dezvoltării sustenabile a acestor zone.
Zece ani mai târziu, în 2002 ONU și UE au stabilit ca din 11 decembrie 2003 să se serbeze Ziua Internațională a Munților, departamentul responsabil pentru organizarea și coordonarea evenimentelor fiind Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO).
În întâmpinarea Zilei Internaționale a Munților, în acest an, evenimentul a fost celebrat în ziua de 04 decembrie, la cel mai înalt nivel. Organizatori au fost: Academia Română, Forumul Montan din România, Centrul de Economie Montană al Institutului Național de Cercetări Economice şi Consiliul Național al Muntelui. Manifestarea a fost găzduită în Aula Magna a Academiei Române.
Tema globală stabilită pentru acest prilej de către FAO s-a intitulat: Munții - cheia unui viitor durabil. Sub această cupolă s-a desfăşurat şi Dezbaterea națională: Munții României - în perspectiva 2014 - 2020 și dezvoltării durabile. Cele două teme au fost bine armonizate în cadrul întâlnirii, adăugându-se şi completându-se reciproc.
La această manifestare au fost prezenţi peste 150 participanţi: factori politici, administrativi, cercetători, universitari, oameni de ştiinţă sau reprezenţanţi ai organizaţiilor profesionale. Lucrările au fost prezidate de domnul prof. univ. dr. Radu Rey, președintele Forumului Montan din România. Dintre personalităţile prezente s-au remarcat președinții a trei Academii: academician Ionel Haiduc - Academia Română, academician Gheorghe Sin - Academia de Științe Agricole și Silvice, academician Vasile Cândea - Academia Oamenilor de Știință din România. Din cadrul Academiei Române au mai fost prezenți: Cristian Hera - vicepreședinte, Ioan Păun Otiman - secretar general și Emilian Dobrescu – membru al Consiliului Ştiinţific INCE - secţia de ştiinţe economice, juridice şi sociologice. Din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale au participat: Achim Irimescu - secretar de stat, Mihai Herciu - director general al DGDR AM PNDR.