Adama
Vinasa Rompak

Primul cluster al energiilor neconvenţionale a fost lansat la Timişoara

Publicat: 10 iunie 2011 - 10:57
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Primul cluster românesc în domeniul energiilor neconvenţionale a fost lansat, la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara (CRAFT), între parteneri din România şi Ungaria.

Acordul de colaborare a fost încheiat între clusterul ARCH ENERG (Ungaria) şi clusterul ROSENC România - primul cluster de energii regenerabile din ţară.
„Acesta întruneşte societăţi comerciale, institute de cercetare, instituţii de învăţământ, prentru a promova energia neconvenţională, pentru a o lega de inovaţii, pentru a fi şi nişte pionieri în România pe acest subiect, în vederea măririi capacităţii de utilizare a energiilor regenerabile”, a declarat pentru Agerpres, Radu Dimeca, membru fondator al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş.

Parteneriatul încheiat cu Camera de Comerţ din Szeged (Ungaria), îi va aduce părţii române un plus de experienţă în ceea ce priveşte modul în care trebuie să fie abordată problema, care sunt elementele comune.

Eoliene

Proiectul are ca prioritate partea de bioenergie, biomasă şi energia solară din zona de frontieră româno-ungară, urmând să dezvoltăm mai multe proiecte pe mai multe paliere. Finanţarea acestor proiecte transfrontaliere va fi în funcţie de intenţiile la nivel naţional şi de proiectele euroregionale. În perioada 2007-2013 sunt alocate 16 milioane de euro pentru sectorul energiilor regenerabile.

La Timişoara se desfăşoară, în aceste zile, cea de-a V-a ediţie a expoziţiei Energiile viitorului, organizată de CCIAT. Evenimentul din acest an se desfăşoară în cadrul proiectului „Energie regenerabilă - cooperarea în afaceri pentru un viitor mai bun”, implementat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, finanţat de Uniunea Europeană.

Vizualizat: 1750 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii