EVENIMENT! Agrocomerț Holding a sărbătorit ziua Statelor Unite ale Americii, în sudul județului Olt, cu o demonstrație de mare clasă pentru fermierii români interesați.
Demonstrația a fost asigurată de un tractor CLAAS XERION 4000 de care era legat un cultivator SIPTEC Master HD de 3,5 m lățime, un tractor CLAAS AXION 830 cu implementul SIPTEC Discoplus 300 și, deoarece combinele CLAAS sunt cunoscute în România ca vârf de tehnologie, cu aproape cea mai tare combină din portofoliul CLAAS, LEXION 770. Aceste utilaje au evoluat la propriu, în condiții de câmp, spre analiza concretă a fermierilor.
Motorul care pune în mișcare combina LEXION 770 este un Mercedes de 16 l, cu 6 cilindri în linie, care strunește până la 580 de cai putere. Dacă tot era echipată cu echipamentul de rapiță, reprezentantul Agrocomerț Holding, Alin Moga, ne-a asigurat că în mai puțin de cinci minute și o țigară se poate trece pe echipamentul pentru recoltat cereale păioase. Cât privește motorul tractorului cu roți egale, XERION 4.000, este tot din gama Mercedes cu 6 cilindri în linie, însă de o capacitate cilindrică de 10 l care poate asigura o herghelie de 400 cai putere.
Daniel Motorga (în foto, mai jos), reprezentantul fabricii SIPTEC (fostă Papadopuloss) în România, le-a spus fermierilor că un combinator MASTER HD face treabă cel puțin cât utilajele concurente dar la un preț cu 30-50 % mai jos.
Discurile crestate de 610 mm așezate agresiv permit o pătrundere adâncă chiar și în soluri mai grele iar organele de lucru de tip ancoră de cultivator sunt asistate de o protecție hidropneumatică care poate fi la un moment dat blocată la o anume presiune rigidizând cele trei rânduri de cultivatoare. Moment în care protecția este asigurată de bolțuri de forfecare! Utilajul are o a treia grupă de acțiune formată din discuri canelate de nivelare de 460 mm, fixate cu blocuri din cauciuc cu diametrul de 40 mm. Rulmenții fiind cu baie de ulei, fără întreținere și pot fi expuși la forța maximă de lucru. A patra acțiune a combinatorului Master HD de la SIPTEC se realizează cu un tăvălug cu discuri acționat hidraulic, care este bun și la teren mai uscat dar și la un sol mai umed.
Pe larg despre toate utilajele care au evoluat la Agromec Vișina, fermă administrată de tânărul fermier și dezvoltator al platformei Agriso, Ștefan Stănescu (în foto) în revista FERMA!