Tratatul comercial între Uniunea Europeană şi Canada (CETA) a fost aprobat astăzi, 15 februarie 2017, la Strasbourg, în plenul Parlamentului European. Responsabil pentru tratat din partea Grupului Social-Democrat din Parlamentul European a fost europarlamentarul român Sorin Moisă.
,,Motivul fundamental pentru care am susţinut cu tărie CETA este simplu: tratatul este bun pentru România. Este bun economic, în special pentru IMM-urile româneşti din domenii precum maşini şi echipamente electrice, construcţii navale, medicamente, mobilă, agricultură, îmbrăcăminte, textile, ceramică. În toate aceste domenii se elimină taxele vamale la exporturile europene în Canada, se simplifică birocraţia vamală şi se facilitează trimiterea de personal calificat în Canada pentru a presta servicii precum mentenanţa în faza de post-vânzare. Singurul domeniu unde ar fi existat un pericol real pentru România de expunere la concurenţă din partea Canadei ar fi fost cel al cărnii de pasăre, care mă bucur să confirm că a fost complet exclus de la liberalizare în CETA. Acordul este bun pentru România şi pentru că va înlocui automat, în momentul intrării definitive în vigoare, acordul existent între Canada şi România privind protejarea investiţiilor, cu noi prevederi, care prin claritate şi precizie exclud posibilitatea abuzurilor din partea investitorilor străini împotriva Statului Român. În sfârşit dar de asemenea foarte important, este bun pentru că duce la consolidarea relaţiilor economice, politice şi de securitate între Europa şi un partener Nord-Atlantic important al UE şi României, într-un moment de mare incertitudine geopolitică’’, a declarat imediat după vot Sorin Moisă.
FĂRĂ VIZE PENTRU ROMÂNI!
,,Mă bucur, totodată, că după votul de astăzi, care a beneficiat de sprijinul masiv al eurodeputaţilor români, nu se mai poate imagina niciun impediment pentru eliminarea completă a vizelor canadiene pentru români de la 1 decembrie 2017, conform calendarului asumat de guvernul canadian’’, a concluzionat europarlamentarul român.
Grâul românesc, pe piaţa canadiană
Exporturile României către Canada au fost evaluate la 75 de milioane de euro în 2015. România se bucură de o balanţă comercială favorabilă de mărfuri cu Canada, cu un excedent comercial de 15 milioane de euro, potrivit datelor Eurostat. În ceea ce priveşte agricultura, exporturile româneşti de cereale, cum ar fi grâul, s-au ridicat la aproximativ 6 milioane de euro în 2015. Aceste exporturi se confruntă cu vârfuri tarifare de până la 76,5%.