Adama
Vinasa Rompak

Vocea fermierului: Acciza la motorină, o nouă lovitură pentru agricultori

Publicat: 26 martie 2014 - 15:32
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Anul 2014 a început prost pentru că se menţine acciza la motorină, cei 7 eurocenţi/litru. Este o lovitură grea pentru noi, spune Marian Topală, fermier din judeţul Iaşi. 

Guvernul Ponta III nu vrea să renunţe la introducerea accizei de 7 cenţi pe litru pentru toţi carburanţii. În acest context, agricultorii români se văd în faţa unei noi situaţii dificile. „Ca fiecare an agricol şi anul acesta a început prost din punct de vedere financiar şi al politicilor agrare. Având în vedere că nu avem motorină subvenţionată, nu avem subvenţii cu care să putem deveni competitivi pe piaţa europeană, suntem iar în impas.
Noi, agricultorii, ştim să ne facem treaba: semănăm, aplicăm tehnologii, recoltăm producţii bune pentru a scoate România din criză, dar în acelaşi timp folosim motorina la lucrările solului la acelaşi preţ cu care alţii o cumpără pentru maşina personală. Plătim aceleaşi taxe, accize, deşi o folosim în câmp. Apoi vin domnii Ponta şi Constantin şi spun că am adus un profit de 18 miliarde de euro. Din acest profit, mai nimic nu se regăseşte în buzunarul fermierului”, ne-a declarat Marian Topală.

„Degeaba facem producţii, dacă nu reuşim să ne acoperim cheltuielile...”, spune Gheorghe Porubszki, președintele Asociației Producătorilor Agricoli „Țăranul Nădlăcan”. Potrivit acestuia, costurile mari de producţie „ţin agricultorii pe loc”. „Creşte iarăşi acciza la motorină, cresc preţurile la toate inputurile: sămânţă, erbicide, fungicide...; absolut totul se scumpeşte şi preţul produselor agricole ştim cu toţii care este: 0,70 lei/kg la grâu şi 0,57 lei/kg la porumb. Degeaba facem producţii dacă nu reuşim să ne acoperim cheltuielile”, este de părere Gheorghe Porubszki.

Dă click pe link-ul de mai jos şi scrie-ne opinia ta!

http://www.agroinfo.ro/economic/vegetal/tractoare-si-utilaje/vocea-fermierului/vocea-fermierului-acciza-la-motorina-o-noua-lovitura-pentru-agricultori#comment

PRECIZARE. Aceste comentarii reprezintă opinii personale şi nu reflectă în mod necesar poziţia portalului www.agroinfo.ro

Vizualizat: 3083 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Scrisoare deschisă a fermierilor români!

Scrisoare deschisă a fermierilor români!

05 decembrie 2024 - 06:25

Mai multe organizații ale fermierilor români semnează o scrisoare deschisă transmisă ministrului plenipotențiar la Reprezentanța Permanentă a României la UE, Achim Irimescu, ministrului agriculturii Florin Barbu, ministrului Economiei Ștefan Radu Oprea și ministrului Afacerilor Externe, Luminița Teodora Odobescu.

Marcello, născut în Italia, face agricultură pe 800 hectare primite de la bunicul român!

Marcello, născut în Italia, face agricultură pe 800 hectare primite de la bunicul român!

01 decembrie 2024 - 14:56

S-a născut în Italia unde familia lui emigrase pentru a munci în agricultura din peninsulă. A revenit însă cu părinții în locurile natale și de atunci e un fermier aparte.

Fermierii americani se tem că nu mai au cu cine să muncească!

Fermierii americani se tem că nu mai au cu cine să muncească!

26 noiembrie 2024 - 19:14

Oficialii organizaţiilor reprezentative din sectorul agricol american spun că această măsură ar paraliza un lanţ al aprovizionării cu alimente care este puternic dependent de lucrătorii imigranţii care au intrat ilegal în SUA.

Nu renunță la ciobănie deși are facultate și e scriitor: A fi cioban e ca și cum ai fi un Guvern întreg!

Nu renunță la ciobănie deși are facultate și e scriitor: A fi cioban e ca și cum ai fi un Guvern întreg!

26 noiembrie 2024 - 09:36

Marcu Jura, absolvent al Facultății de Sociologie, a decis să ducă mai departe tradiția ciobănitului la momârlani. E filozof, scrie un roman, dar nu renunță la ciobănie. 

Ce-i salvează pe oierii din România! Prețul e bun și pot vinde ovine cu sutele!

Ce-i salvează pe oierii din România! Prețul e bun și pot vinde ovine cu sutele!

24 noiembrie 2024 - 09:05

Ciobanii speră ca exportul să îi salveze. Odată cu scăderea puterii de cumpărare pe plan național, mulți crescători de oi au auzit că străinii, în special cei din zona arabă, plătesc bine și la timp, așa că și-au pus toată nădejdea în comerțul pe plan extern.

Fermierii au blocat autostrăzile cu sute de tractoare!

Fermierii au blocat autostrăzile cu sute de tractoare!

19 noiembrie 2024 - 23:55

Furia fermierilor francezi împotriva acordului comercial UE-Mercosur a atins cote maxime în ultimele două zile!

Fond de solidaritate care să acopere pagubele fermierilor!

Fond de solidaritate care să acopere pagubele fermierilor!

06 noiembrie 2024 - 06:43

Aproximativ douăzeci de fermieri de la Confédération paysanne din Franța au ocupat filiala Groupama din Morlaix, în Finisterre. Companiile de asigurări private, care se ocupă acum de riscul climatic, refuză să acopere anumite ferme.

Ce se întâmplă ACUM cu Dumitru Andreșoi, supranumit Regele ciobanilor din România!

Ce se întâmplă ACUM cu Dumitru Andreșoi, supranumit Regele ciobanilor din România!

31 octombrie 2024 - 15:40

Dumitru Andreșoi, cel mai mare crescător de ovine din țară, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine Dacia Hunedoara, a fost reținut de procurorii Parchetului European suspectat că ar fi fraudat o sumă uriașă din subvențiile europene. 

Ciobanii s-au săturat de minciuni! Ultimatum 6 noiembrie pentru Guvern!

Ciobanii s-au săturat de minciuni! Ultimatum 6 noiembrie pentru Guvern!

31 octombrie 2024 - 06:22

Crescătorii de oi din România amenință că vor ieși în stradă cu zecile de mii. Ei au dat un ultimatum Guvernului, data de 6 noiembrie 2024.

Cooperativa Bio Carpathia deschide în 2025 o fabrică de lapte!

Cooperativa Bio Carpathia deschide în 2025 o fabrică de lapte!

30 octombrie 2024 - 18:20

Cooperativa Agricolă Bio Carpathia va lansa anul viitor pe piaţă lapte UHT, în contextul în care în septembrie 2025 va operaţionaliza o fabrică dedicată pentru astfel de produse, a explicat Aurel Blaj, preşedintele Bio Carpathia, în emisiunea ZF Investiţi în România!, realizată în parteneriat cu CEC Bank.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
Zaharescu Ionel
|
03. 27, 2014. Thursday 12:20

Totul este politic, nimic nu s-a schimbat. Au dreptate cei ce comenteaza in Vocea fermierului,
. nu este nuci un ajutor pt agricultura in acest an, cel putin pana acum. Deja a trecut un trim.si sperante nu se intrevad. E dificil pentru toti, inclusiv pentru proprietarii de autoturisme deoarece, marea majoritate au castigul mediu net lunar de pana in 250 E Aceasta crestere a pretului la carburanti franeaza si bruma de crestere economica de care se tot vorbeste. Nu stiu de ce s-au incetetat toate protestele in acest sens. Daca e vorba de deficit bugetar de ce Miniserul Finantelor nu isi face treaba asa cum ar fi normal si se tot ''lauda'' cu o colectare medie de 30-40%. a impozitelor si taxelor. Au aparat de executie destul de stufos dar se pare ca degeaba. Si la ei s-au facut schmbari doar de imagine, in rest ce o da Domnul.
Halal mamagement!

Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii