Adama
Vinasa Rompak

PNDR 2014 – 2020 va fi gata la jumătatea lunii februarie şi va avea 14 măsuri

Publicat: 14 ianuarie 2014 - 20:05
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 va fi terminat, în forma integrată, până în jurul datei de 15 februarie 2014, ulterior urmând să fie transmis la Bruxelles, a declarat ministrul agriculturii, Daniel Constantin, la întâlnirea cu producătorii agricoli.

„Pe lângă cele 13 măsuri anunţate deja, a fost introdusă o a 14-a măsură care prevede continuarea plăţilor în vederea transformării fermelor de semi-subzistenţă în ferme care produc pentru piaţă. Un număr de 10.000 de gospodării ţărăneşti de semi-subzistenţă vor urma să primească 15.000 euro/proiect”, a spus Constantin.  

În ceea ce priveşte Legea privind reorganizarea MADR şi Legea privind liberalizarea pieţei funciare, şeful MADR a subliniat că acestea se află într-o situaţie „puţin mai delicată” pentru că au fost întoarse la Parlament de către Administraţia Prezidenţială. „În cazul primei legi, poziţia Ministerului Agriculturii va fi cea de susţinere, în continuare, a poziţiei iniţiale, însă cea de-a doua lege va suferi o serie de modificări întemeiate. Cea mai importantă vizează ca ADS să poată fi jucător pe piaţa terenurilor agricole, urmând ca la nivelul MADR să fie înfiinţată o direcţie cu rol de reglementare în domeniul funciar”, a adăugat ministrul Agriculturii.

Vizualizat: 4427 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

11 decembrie 2024 - 14:50

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) recomandă cetățenilor să acorde o atenție deosebită achiziționării și manipulării alimentelor de origine animală, în special în perioada sărbătorilor de iarnă.

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

11 decembrie 2024 - 14:14

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează astăzi că la o percheziție făcută în județul Dâmbovița au fost găsite sute de animale neidentificate, ovine și porci.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

11 decembrie 2024 - 06:35

Termen limită 16 decembrie 2024! Mai sunt 5 zile pentru a depune la Agenția de PLăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2025, cereri avizate de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Șeful ANSVSA anunță controale la crescătorii de animale!

Șeful ANSVSA anunță controale la crescătorii de animale!

10 decembrie 2024 - 19:30

"În această perioadă am intensificat controalele la nivel național datorită faptului că rolul Autorității Național Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor este acela de a se asigura că tot ce ajunge pe masa consumatorului sunt produse bune și sigure pentru consum. Spun acest lucru pentru că este important ca populația să achiziționeze produse autorizate și produse doar din unități autorizate și înregistrate sanitar-veterinar," a declarat astăzi Alexandru Bociu, președintele ANSVSA.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
Solomon
|
01. 16, 2014. Thursday 08:40

Buna se tot discuta despre zone si sate masuri de sprijin ,,,Eu am o mare nelamurire si o spun in numele celor ca mine Suntem crescatori de ovine de trei generatii mosu tata si eu am tot incercat dealungul anului sa ne tragem mai aproape de orase ca sa ne fie mai usor cu produsele obt di cresterea lor acu de noi ati uitat am peste 400 de capete am reusit sa luam teren in jurul orasului iar acum nu ne incadram in nicio Masura de acesare sau nu facem punctaj pentru ca suntem la oras ,,,,,De ce ?/???? ,ai ales ca aici este o zona defavorizata pentru ca nu avem pasunile atat de bune si multe ca la sat iar pretu chiriilor este de doua ori mai ridicat ,,,,ce aveti degand sa facet cu noi ?????

Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii