E DOAR PE HÂRTIE CASA DE COMERȚ UNIREA? Fermierul Mircea Părăian din Strei, județul Hunedoara, crește vite de carne din rasa Limousine. Recent, animalele au fost evaluate de Asociația Crescătorilor de Bovine de Carne din România, care deține registrul genealogic al acestei rase. Crescătorul spune că va îngrășa vițeii și va apela la Casa de Comerț Agroalimentar Unirea pentru a-i vinde. Casa trebuie să găsească soluții ca să valorifice munca țăranului român.
Nu degeaba s-a înființat Casa de Comerț Unirea. Nu trebuie să le facem numai pe hârtie, cum sunt foarte multe în țara asta. De pe acum mă voi adresa Casei de Comerț Unirea să găsească soluții pentru a valorifica munca țăranului. Dealtfel, și la această oră, săptămânal în teritoriu ar trebui să apară ce este capabilă Casa de Comerț Unirea să achiziționeze, care sunt prețurile și unde duce producătorul marfa, a spus Mircea Părăian, fermier Strei-Săcel, Hunedoara, pentru Satul hunedorean.
Casa de Comerț Agroalimentar Unirea a fost înființată tocmai cu scopul de a-i ajuta pe micii producători, micii fermieri, să-și valorifice produsele din ferme. Planul este unul ambițios, dar, deocamdată foar pe hârtie, cum spune fermierul hundorean.
După înființare, Ministerul Agriculturii a definit care este misiunea Casei de Comerț Unirea: Casa Română de Comerț Agroalimentar are misiunea să identifice resursele și mecanismele comerciale existente, să asigure și să dezvolte verigile organizaționale și logistice lipsă pentru a le maximiza randamentul, dar și să găsească și să realizeze formule noi de integrare în circuitul comercial organizat și fiscalizat a acelor capacități de producție, procesare, depozitare mici sau marginalizate, insuficient sau deloc valorificate în prezent.
La sfârșitul lunii iulie 2019, președintele Casei de Comerț Unirea, Adrian Izvoranu, a susținut o conferință de presă, alături de ministrul agriculturii, Petre Daea. În cadrul conferinței, a anunțat că va fi creat prin Casa de Comerț un lanț de 60 de magazine unde se vor vinde produse livrate din fermele românești. Practic, aceste magazine ar urma să ie aprovizionate cu marfă doar de la fermierii români.
Ne propunem să facem 60 de magazine cu fructe şi legume româneşti la nivel naţional, produse alimentare proaspete şi procesate. Din punct de vedere tehnic putem să deschidem primul magazin într-o săptămână, dar avem nevoie de avizări, iar birocraţia imensă ne încetineşte, a declarat Adrian Izvoranu, preşedintele Casei de Comerţ Agroalimentar Unirea.
Acesta a mai spus că înființarea Casei de Comerț era o necesitate.
A impulsiona producția e bine, a finanța fermierii cu fonduri europene e sublim, dar dacă această producție nu este valorificată, nu este vândută, toți banii se risipesc. Se creează premize pentru ca străinii să vină și să facă profit pe teritoriul României, a spus Izvoranu.
Pe lângă magazine, va funcționa o rețea de centre de colectare și depozite pentru produsele livrate de fermieri.
Pentru acest plan măreț de ambițios, pe 24 aprilie 2019, Guvernul României a aprobat majorarea capitalului social al Casei de Comerț Agroalimentar la 93 de milioane de lei.
Până la această dată, nu s-a înființat niciun magazin, iar țăranul român sau fermierul român așteaptă cu nerăbdare să aibă unde să-și livreze marfa din fermă.