Fermierii români cer imperios ajutorul urgent al guvernanților! Există riscul să dispară fermele românești! Importurile au crescut, iar vânzarea produselor fermierilor noștri a scăzut. Subvențiile promise întârzie! Ajutoarele de minimis aprobate sunt aproape imposibil de împărțit de la bugetul național anul acesta!
50 de bani pe litrul de lapte! Este ajutorul pe care-l cer fermierii români pentru salvarea fermelor de creștere a vacilor de lapte.
Acest ajutor ar putea să țină fermele pe linia de plutire. Cei 50 de bani să se adauge la prețul cu care fermierul român își vinde laptele. Dacă nu suntem sprijiniți repede și substanțial în următoarea perioadă, românii vor consuma lapte din altă parte, dar nu din România, spune Nicușor Șerban, președintele Asociației Holstein.
Prețul laptelui la poarta fermei a scăzut cu 40% în ultima perioadă, dar pe rafturile magazinelor prețul este același, 4 lei/litrul de lapte, dacă nu cumva chiar mai mare. În lanțul fermier, procesator, retailer, fermierul român este cel care pierde! Procesatorul pune adaos, retailerul pune adaos. Fermierul încasează un preț mic și abia mai poate supraviețui.
Cineva câștigă nesimțit de mult și trebuie să o spunem românește și apăsat, spune Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România (FCBR). Fermierul-șef spune că niciunul dintre retaileri nu menține în România profitul, toți îl exportă. Mai mult, folosesc anumite inginerii financiare sau contabile pentru acest lucru.
Ne uităm pe toate site-urile ANAF și arătați-mi un procesator sau un retailer care are un profit mai mare de 1%, 3% pentru care plătește impozite și taxe la statul român. Restul de profit se refacturează la procesator pe diferite servicii. Cel mai costisitor este serviciul de audit intern de milioane de euro lunar făcut (culmea!) de cei din țara de origine. Așa pleacă profitul neimpozitat din România în afară. Să li se interzică refacturarea serviciilor, spune Frânc.
Fermierul polonez și cel maghiar primesc un ajutor pe litrul de lapte. Polonezii și ungurii pot să ne invadeze piața cu lapte, la un preț sub prețul pieței. Procesatorii preferă să cumpere din import și achiziționează mai puțin din producția internă a fermelor noastre.
Au ungurii ajutor, 50 de bani pe litrul de lapte. Noi de ce nu avem?! Este revoltat Claudiu Frânc. Sprijinul acordat fermierilor ar fi o intervenție în piață care ar putea împiedica și circulația laptelui la negru, dar ar limita și importurile.
Dacă nu primim niciun răspuns de la guvernanți, o să ieșim în stradă și o să demonstrăm că avem dreptate și că avem nevoie de acest sprijin, spune fermierul Nicușor Șerban.
Agenția de Plăți urmează să le împartă fermierilor români ajutorul de 8,7 milioane de euro acordat la sfârșitul anului trecut de Comisia Europeană. Banii pe care-i încasează fermierii depind de cantitatea de lapte livrată, de la 12 euro până la 240 de euro sau 2.900 de euro.
Din ajutorul de 8,7 milioane de euro, acordat de Comisia Europeană, care se împarte acum între fermierii români, la ferma mea ajung 3 euro/cap de vacă, adică 0 barat, spune Șerban. Cât privește ajutorul de minimis de 15.000 de euro/ferma/an, aprobat, săptămâna trecută, de Comisia Europeană, ajutor care ar trebui să se acorde de la bugetul de stat:
Se vor da banii ăia când deja o să punem coroane, jerbe și cruce fermelor din România, spune Nicușor Șerban.
Fermierii români au beneficiat de un astfel de ajutor, de 30 de bani pe litrul de lapte, în 2010.
Liderii crescătorilor de bovine au susținut luni, 21 martie, o conferință de presă la sediul Federației Naționale Pro Agro din București. Au participat Emil Dumitru, președintele Federației Pro Agro, Nicușor Șerban, președintele Asociației Holstein, Claudiu Frânc, președintele FCBR, Zoltan Haller, președintele Asociației Bălțata Românească de tip Simmental, fermierii Cristian Lungu și Emil Găină.