Aproape 60.000 de cereri pentru prima pe exploataţii de ovine şi caprine, au fost depuse la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Timiş, termenul limită de depunere a cererilor fiind data de 2 iulie.
„În acest an s-au depus 1.806 cereri pentru ovine şi caprine, din care 118 cereri au fost pentru exploataţii de caprine”, a declarat directorul executiv al APIA Timiş, Florin Faur.
Potrivit acestuia, în judeţ sunt 571.883 de capete de ovine şi 8.144 de capete de caprine.
S-a dat startul la controale
Concomitent cu finalizarea preluării cererilor, APIA Timiş a demarat controlul pe teren pentru exploataţiile de ovine si caprine care fac obiectul cererilor de plată a primei pe cap de animal.“Echipele de control verifică în teren existenţa efectivului de animale pentru care s-a solicitat prima, precum şi corectitudinea identificării animalelor. Solicitanţii de sprijin au obligativitatea menţinerii efectivelor de animale în exploataţie la locaţia de control precizată în cerere pe toată perioada controlului, indiferent dacă sunt sau nu sunt cuprinşi în eşantionul de control”, a adăugat Faur.
Perioada obligatorie de menţinere a efectivelor este până la data de 20 august, inclusiv.
Bovinele şi porcinele în “cădere liberă”
Sectorul bovinelor lipseşte din evidenţe, de altfel, numărul acestora scăzând continuu, de la aproape 200.000 de capete în anul 1990, la 48.000 de capete în 2010, ceea ce reprezintă, potrivit Direcţiei pentru Agricultură Timiş, o reducere a şeptelului cu 75%.
Numărul porcinelor s-a înjumătăţit, scăzând de la aproape 1,4 milioane de capete în 1990 la circa 700.000 în 2010. La fel, numărul capetelor de păsări a scăzut cu 37%, de la 3,32 milioane în 1990, la 2 milioane în 2010.
În schimb, s-a înregistrat o creştere a şeptelului de ovine cu 6,4%, de la 593.200 de capete în 1990, la 631.500 de capete în anul de referinţă 2010.
A crescut, de asemenea, şi numărul familiilor de albine cu 114%, care a ajuns la 30.500 de familii.
Creşterea efectivelor de ovine şi caprine se explică, potrivit fermierilor bănăţeni, prin faptul că în zonă a crescut numărul italienilor şi cel al arabilor care s-au stabilit aici şi care preferă carnea de oaie, miel berbec şi ied. Sursa: Agerpres