O nouă caravană agricolă a demarat în judeţul Timiş pentru a-i informa pe fermieri despre susţinerea şi promovarea formelor de sprijin acordate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR) şi Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEDR ), valabile în sesiunea 2011.
'Experienţa din anii trecuţi ne-a făcut să ne dăm seama că a fost benefic să aducem la masa discuţiilor specialiştii dintr-un domeniu foarte vast, cum este cel agricol. Specialişti din multiplele segmente agricole - producători de lapte, plăţi pentru teren etc. - vin cu cele mai noi informaţii, în satele pe care le avem în vizor. Noi am ajuns la concluzia că, de foarte multe ori, informaţia nu ajunge direct la agricultor sau fermier şi, de aceea, este necesar ca periodic să vină specialistul să le răspundă oamenilor la întrebări', a declarat marţi, pentru AGERPRES, subprefectul Marossy Zoltan.
Prima caravană agricolă în Timiş a avut loc în anul 2006.
Caravana este organizată de Instituţia Prefectului judeţului Timiş împreună cu Comitetul de coordonare a administraţiei agricole.
Calendarul de deplasare a celor opt specialişti, în cadrul actualei caravane, care se deplasează în localităţile din judeţ cu un microbuz pus la dispoziţie de Consiliul Judeţean Timiş, se desfăşoară până în data de 21 februarie şi se va opri, pe rând, în localităţile: Maşloc, Bogda, Traian Vuia, Dumbrava, Şag, Jamu Mare, Ciacova, Banloc, Parţa, Giulvăz, Balinţ, Bethausen, Jebel, Gătaia, Giarmata, Pişchia, Sânpetru Mare, Dudeştii Vechi, Livezile şi Giera. Zilnic, caravana va poposi în câte două localităţi. De mobilizarea şi de prezenţa celor interesaţi în promovarea formelor de sprijin se ocupă primarul şi agentul agricol din comuna vizitată.
Sursa: Agerpres