DECLARAȚIE. Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a declarat marți, 8 septembrie 2020, că solicitările pentru plata ajutoarelor Covid-19 pentru crescătorii de animale se depun la APIA până la data de 29 septembrie 2020, așa cum v-a anunțat deja AGROINFO
"La sfârşitul lunii august, Guvernul României a aprobat ordonanţele de urgenţă privind instituirea a patru noi scheme de ajutor şi deja din data de 3 septembrie am demarat primirea cererilor de plată pentru aceste scheme la nivelul centrelor locale, cele 265, respectiv 42 de centre judeţene. Şi aici dacă mă refer la schema de ajutor acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturile agricole în toamna anului 2019 afectate de secetă, repet şi eu, ultima zi de depunere a acestor cereri este 15 septembrie, iar o altă schemă de plată este ajutor susţinut pentru crescătorii de bovine, în contextul crizei economice generate de pandemia Covid-19, la fel, termenul de depunere este 29 septembrie", a declarat Adrian Pintea.
El a menţionat că şi pentru schemele de ajutor pentru crescătorii din sectorul avicol şi pentru crescătorii din sectorul suine termenul este 29 septembrie.
Adrian Pintea a afirmat că până în data de 7 septembrie au fost depuse pentru ajutorul la secetă 9.814 cereri, pentru o suprafaţă de 200.000 de hectare. Pentru bovine au fost depuse 5 cereri, pentru suine 6 cereri, iar pentru păsări 4 cereri.
"La secetă estimăm undeva potenţiali beneficiari în jur la 30.000, la bovine 950 - 960 de beneficiari, la păsări şi la suine undeva în jur la 250 - 260 de beneficiari. Cu siguranţă toţi vor avea timp să îşi depună aceste cereri şi rugămintea este să se prezinte la centrele locale, respectiv centrele judeţene", a menţionat Adrian Pintea.
Sursa: Agerpres