Adama
Vinasa Rompak

Se schimbă LEGEA care VA AFECTA ZECI DE MII DE FERMIERI!

Publicat: 24 noiembrie 2016 - 07:25
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

MODIFICĂRI IMPORTANTE! Zeci de mii de fermieri români sau poate chiar mai mulţi au fost obligaţi să devină persoană fizică autorizată (PFA) ca să poată încasa subvenţii sau să acceseze fonduri europene. Din 2017, se modifică legea de înfiinţare a PFA şi toţi vor fi obligaţi să respecte noua lege. Iată cum!

Legea 182/2016 pentru aprobarea OUG 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale intră în vigoare din 17 ianuarie 2017.

Astfel, de anul viitor, statul le dă dreptul persoanelor fizice autorizate (PFA) să aibă în obiectul de activitate cel mult 5 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN, în timp ce întreprinderile individuale (ÎI) vor putea avea maxim 10 clase de activităţi CAEN. În acelaşi timp, PFA-urile şi ÎI vor putea angaja, cu contract de muncă, terţe persoane.

Mai exact, pentru persoana fizică autorizată (PFA), principalele modificări sunt că „poate avea în obiectul de activitate cel mult 5 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN” (Art. 16. (1)) şi că „poate desfăşura activităţile pentru care este autorizată, singură sau împreună cu cel mult 3 persoane, angajate de aceasta, în calitate de angajator, cu contract individual de muncă, încheiat şi înregistrat în condiţiile legii” (Art. 17. (1)).
De asemenea, „PFA poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel pentru care PFA este autorizată” (Art. 17. (2)).

Pentru întreprinderile individuale (ÎI), noua lege prevede că acestea pot avea în obiectul de activitate „cel mult 10 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN” (Art. 24. (1)) şi că pot „angaja cel mult 8 salariaţi, terţe persoane, cu contract individual de muncă încheiat şi înregistrat în condiţiile legii” (Art. 24. (2)).

Termen de graţie: doi ani

PFA şi ÎI al căror număr de activităţi incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel prevăzut în noua lege au la dispoziţie 2 ani, începând cu 17 ianuarie 2017, ca să solicite registrului comerţului competent modificarea menţiunilor referitoare la obiectul de activitate şi emiterea noilor certificate de înregistrare. Acestea se realizează gratuit, pe baza cererii depuse la registrul comerţului.

PFA pot cere schimbarea statutului juridic dobândit şi autorizarea ca ÎI, cu respectarea dispoziţiilor din prezenta lege.

PFA şi ÎI care nu vor face aceste modificări vor fi radiate din oficiu după 60 de zile de la împlinirea termenului de 2 ani prevăzut de lege.

Gratuităţi pentru studenţi

Studenţii care sunt cel puţin în anul II de studiu şi nu au împlinit 30 de ani vor fi scutiţi de la plata taxelor pentru înregistrarea şi autorizarea unui PFA sau a unei ÎI prin oficiile registrului comerţului, precum şi de la plata tarifelor pentru serviciile de asistenţă prestate de aceste oficii.

Citiţi în ediţiile viitoare ale Revistei Ferma despre cum sunt afectaţi de noua lege fermierii care au fost obligaţi să se transforme în PFA ca să încaseze subvenţii şi fonduri europene.

Vizualizat: 6689 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Eşti PFA impozitată în sistem real? Iată ce declaraţii trebuie să depui!

Eşti PFA impozitată în sistem real? Iată ce declaraţii trebuie să depui!

Eşti PFA impozitată în sistem real? Iată ce declaraţii trebuie să depui, termenul limită până la care pot fi depuse şi cum ar trebui completate!

De ce fermierii cu PFA și întreprinderi individuale primesc despăgubiri mai mici pentru secetă?

De ce fermierii cu PFA și întreprinderi individuale primesc despăgubiri mai mici pentru secetă?

Centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) au fost asaltate de fermieri nemulțumiți. Agricultorii spun că sunt nedreptățiți pentru că suma cu care sunt despăgubiți pe hectarul afectat de secetă este jumătate din suma acordată persoanelor juridice, adică societăților comerciale și asociațiilor. Iată de unde a pornit această diferențiere!

Persoanele fizice, obligate să devină PFA ca să primească subvenţia pentru motorină

Persoanele fizice, obligate să devină PFA ca să primească subvenţia pentru motorină

Începând cu 2015, producătorii agricoli persoane fizice vor trebui să se transforme în PFA sau întreprinderi individuale ca să primească subvenţia pentru motorină, potrivit unui proiect de Ordin publicat de MADR în 26 iunie 2015. Pentru acest an, fermierii vor avea 20 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin ca să depună cererea de acord prealabil la centrele APIA.

Cu PFA sau fără PFA? Iată ce acte trebuie să ducă la APIA fermierul activ și neînregistrat fiscal

Cu PFA sau fără PFA? Iată ce acte trebuie să ducă la APIA fermierul activ și neînregistrat fiscal

Crescătorii de oi și capre care refuză să aibă un PFA sau o întreprindere individuală vor încasa subvențiile de peste 5.000 de euro doar dacă vor depune la APIA, odată cu cererea unică, un maldăr de acte.

Sute de fermieri vrânceni îşi fac PFA pentru fondurile europene

Sute de fermieri vrânceni îşi fac PFA pentru fondurile europene

Sute de fermieri vrânceni şi-au făcut programări la Registrul Comerţului pentru a se înregistra ca persoane fizice autorizate (PFA), în vederea accesării fondurilor europene.

PFA pot angaja până la nouă persoane cu contract individual de muncă

PFA pot angaja până la nouă persoane cu contract individual de muncă

Cu 57 de voturi pentru, 35 împotrivă şi o abţinere, plenul Senatului României a aprobat, miercuri, un proiect de lege prin care a fost amendată OUG 46/2011.

Ţăranul nu mai e ţăran, e PFA!

Ţăranul nu mai e ţăran, e PFA!

Pe lângă faptul că această măsură va duce la scumpirea alimentelor, agricultorii vor fi nevoiţi să-şi vândă marfa prin intermediari, ceea ce va face ca sumele încasate de ei să fie mult mai mici. Astfel, ca să-şi vândă în piaţă legumele din grădină, ţăranii vor fi obligaţi să îşi deschidă un cont în bancă, să elibereze facturi şi să îşi declare anual veniturile, care vor fi impozitate cu 16%.

Alte articole in aceasta categorie

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

12 decembrie 2024 - 17:06

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată OUG pentru modificarea art.16 alin. (1) din Legea nr. 195/2028 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, precum și a art. 15 alin (1) din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

12 decembrie 2024 - 09:13

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere, modifică sprijinul cuplat zootehnic pentru venit, SCVZ, pentru creșterea taurinelor de carne în sensul stabilirii vârstei minime în cazul animalelor care fac obiectul acestei forme de sprijin.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

11 decembrie 2024 - 14:50

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) recomandă cetățenilor să acorde o atenție deosebită achiziționării și manipulării alimentelor de origine animală, în special în perioada sărbătorilor de iarnă.

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

11 decembrie 2024 - 14:14

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează astăzi că la o percheziție făcută în județul Dâmbovița au fost găsite sute de animale neidentificate, ovine și porci.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii