SCRISOAREA CUTREMURĂTOARE A UNUI FERMIER ROMÂN CĂTRE GUVERNANȚI: OPRIȚI-VĂ ÎN CEASUL AL 12-LEA! NE EXTERMINAȚI!

SUNT SATE ÎNTREGI DIN CARE AU DISPĂRUT VACILE!

Asistăm în ultimii 25-30 de ani la o scădere dramatică a efectivului de bovine în România, fără ca „cineva” să își pună întrebarea „de ce?” Plecând de la comunicatul Direcției Sanitar-Veterinare Suceava privind evoluția (mai corect involuția) efectivului de bovine din județul Suceava, județ care a fost dintotdeauna pe primul loc la efectivul de bovine, respectiv scăderea de la 180.000 capete în 2012 la 110.000 capete în 2017, scădere care de altfel se manifestă în aproximativ aceleași proporții și la nivel național și cu speranța că măcar în “ceasul al 12-lea” se vor lua măsurile care se impun încercăm în acest material să sintetizăm o parte a problemelor care au dus la această scădere, despre care putem spune că pune în pericol chiar siguranța alimentară a României.

Din analiza situației din teritoriu se observă că tendința de scădere a efectivelor este mai accentuată la fermele mici, gospodăriile țărănești și fermele de familie, unde am constatat că sunt sate întregi în care aproape nu mai există vaci. Puținele ferme comerciale apărute în ultimii ani nu au reușit nici pe departe să compenseze această scădere.

1. PREȚUL PRODUSELOR AGROALIMENTARE
Fluctuația prețurilor și mai ales scăderea acestora la materia primă (animale vii, carne și lapte) au dus la o lipsă a predictibilității economice și la rezultate financiare negative și implicit la falimentul unor agenți economici care activau în domeniul creșterii bovinelor.

Sursa foto: Federația Agricultorilor Fermierul. Imaginea este din timpul unui protest la Bruxelles, din 2012, la care au participat și fermieri români

BRÂNZĂ FĂRĂ LAPTE, MEZELURI FĂRĂ CARNE ȘI CARNE INJECTATĂ! ASTA MĂNÂNCĂ ROMÂNUL!

2. CONCURENȚA NELOIALĂ A PRODUSELOR ALIMENTARE FALSIFICATE
În legătură directă cu punctul 1, această problemă este tratată cu prea mare lejeritate de autoritățile care ar trebui să vegheze ca pe masa consumatorilor să ajungă produse care să respecte standardele minime de calitate impuse de legislația românească și europeană. Chiar dacă de cele mai multe ori este vorba de ingrediente permise, faptul că nu există suficiente informații despre aceste produse influențează foarte mult piața produselor “adevărate”, vedem pe piață din ce în ce mai multe brânzeturi fără lapte, mezeluri fără carne și carne injectată, care numai carne nu poate fi numită. Toate aceste lucruri fac neatractivă pentru procesatori materia primă de calitate, care este, bineînțeles, mai scumpă.

3. LEGISLAȚIA INCOMPLETĂ, NEARMONIZATĂ CU LEGISLAȚIA UNIUNII EUROPENE

Asistăm neputincioși la o serie de reglementări legislative care nu numai că nu sprijină crescătorii de vaci, ci mai degrabă par a avea rolul de a-i descuraja pe aceștia. Amintim aici doar câteva exemple:

• Legislația referitoare la atribuirea pășunilor, proprietatea UAT-urilor. Din anul 2012 au fost câteva modificări “spectaculoase” care au bulversat pur și simplu crescătorii de animale. De exemplu, obligația ca aceste pășuni să fie concesionate doar către formele asociative (asociații și cooperative), ulterior asociațiile fiind declarate neeligibile, iar cooperativele au fost obligate să treacă animalele membrilor în proprietatea cooperativei, lucru nemaiîntâlnit în Europa. Chiar dacă ulterior (după 2 ani) s-a revenit asupra acestei decizii, efectele au fost dezastruoase. De asemenea, modul de atribuire a acestor pășuni, cu licitații trucate pe principii de „compatibilitate” cu primarii și descalificarea participanților fără o bază legală au dus în multe cazuri la „decimarea” efectivelor de animale ale celor care nu au fost în grațiile autorităților locale.

• Legislația referitoare la înființarea de puncte de sacrificare, secții de prelucrare a laptelui, carmangerii și magazine la poarta fermei. Chiar dacă am asistat în ultimul timp la unele schimbări, putem spune că în continuare legislația (și uneori interpretarea acesteia) este restrictivă și nu permite fermierilor să valorifice direct către consumator produsele sale, lucru care ar duce la o îmbunătățire a situației financiare a acestora și ar facilita accesul consumatorilor la produse agroalimentare de calitate.

• Reglementările legate de distanțele dintre ferme și locuințe sau alte obiective duc la o descurajare și o presiune continuă asupra fermelor, mai ales în condițiile în care zonele construibile sunt în continuă expansiune, iar tendința este de a „împinge” fermele cât mai departe de aceste zone. Dacă în ceea ce privește fermele noi se mai pot găsi soluții de amplasare corectă, la fermele deja existente se impune protejarea acestora de „băieții deștepți și cu bani” deranjați de vederea vacilor.
Aici putem adăuga și problema platformelor de gunoi de grajd, unde distanțele sunt de-a dreptul imposibil de respectat, mai ales în zona de munte.

• Declararea ca neeligibile (pentru subvenții agricole n.r.) a unor suprafețe însemnate de pășuni alpine care de regulă sunt pășuni mixte intercalate cu afin și merișor, plante care sunt consumate de către animale, dar sunt excluse de la plată în urma controalelor. Chiar dacă vorbim de suprafețe unde se poate demonstra că se desfășoară activitate agricolă, acestea sunt declarate neeligibile, existând riscul ca aceste pășuni să fie abandonate definitiv. Un lucru foarte grav este că, deși în regulamentul european numărul 2393/13 dec.2017 a fost modificată definiția pajiștilor astfel încât aceste suprafețe să fie eligibile și să poată beneficia de sprijin, în legislația românească nu au fost transpuse aceste modificări.

4. ATITUDINEA ORGANELOR DE CONTROL
De prea multe ori, cei care vin să verifice/controleze diverse aspecte ale activităților specifice fermierilor dau dovadă de exces de zel de parcă principalul scop al acestor acțiuni este „exterminarea” fermierilor.

5. LIPSA UNEI STRATEGII NAȚIONALE, UNITARE, PE TERMEN LUNG
Pentru a dezvolta sau în cazul de față a stopa declinul unui sector cu asemenea însemnătate este nevoie de o gândire unitară și o abordare strategică. Spre deosebire de alte specii cu ciclu scurt de producție (porc, oaie, pasăre), efectivele de bovine nu se pot reface decât foarte greu având în vedere intervalul între generații (5,3 ani) precum și alți factori care fac ca această activitate, odată oprită, să fie foarte greu sau chiar imposibil de reluat.
Dacă nu există o strategie pe termen lung care sa creeze siguranța unei investiții într-o fermă de vaci, sunt șanse foarte mici ca în locul fermelor desființate să apară altele noi.

6. DISCRIMINAREA/DEZAVANTAJAREA CRESCĂTORILOR DE ANIMALE LA ACORDAREA SUBVENȚIILOR
În ultimii ani, unele măsuri legislative și administrative ale autorităților centrale și locale au dezavantajat net crescătorii de animale. Dacă reamintim aici modul de acordare a pășunilor comunale prin licitații trucate în mod preferențial, precum și faptul că la acordarea subvenției pentru pășune, sunt avantajați cei care nu dețin animale, putem spune că este mai bine să renunți la creșterea animalelor, încasând mult mai ușor subvenția pe pășune.

7. SLABA IMPLICARE A AUTORITĂȚILOR ÎN PROMOVARE
Promovarea produselor agroalimentare românești de calitate ar trebui să fie o preocupare constantă a autorităților în colaborare cu fermierii și asociațiile reprezentative ale acestora. Faptul că se realizează o promovare susținută pentru consumul cărnii de oaie este un început bun care merită apreciat, dar credem că includerea în acest program de promovare și a altor specii de animale (vită, porc, pasăre) crescute în fermele românești ar fi un lucru benefic atât pentru fermieri, cât și pentru consumatori.

8. CONSULTAREA FERMIERILOR LA LUAREA DEECIZIILOR
În condițiile în care există multe neconcordanțe între unele acte și acțiuni administrative, modul de aplicare a acestora și problemele fermierilor, considerăm că un dialog permanent și real între autorități și asociațiile reprezentative ale fermierilor ar duce la îmbunătățirea activității tuturor părților implicate. Observăm că multe dintre propunerile pertinente și conforme cu legislația europeană nu au fost adoptate în legislația românească din motive pe care nu le înțelegem.
La acest capitol, consultările care au avut loc pe tema noii Politice Agricole Comune și lipsa de reacție a asociațiilor de profil la această temă deosebit de importantă au ca rezultat o poziție oficială a României care susține marii fermieri în contradicție cu interesele fermierilor mici și mijlocii, cu efecte deosebit de grave după anul 2020.
Dacă „invazia” marilor exploatații (majoritatea cu acționari străini) nu va fi stopată, peste 20-30 de ani probabil nu vor mai exista fermieri români care să conteze pe piața produselor agroalimentare.

9. DEZINTERESUL FACTORILOR DE DECIZIE
Unele dintre măsurile adoptate de autorități par să fie mai degrabă împotriva fermierilor decât în avantajul acestora. Pagubele majore suferite de fermieri în urma atacurilor animalelor sălbatice asupra efectivelor de animale, atacuri intensificate în ultimul timp, și lipsa de reacție a celor care ar trebui sa îi sprijine pe cei din urmă, fac ca aceștia să fie din ce în ce mai descurajați în a crește animale.

10. SLABA PERFORMANȚĂ A EFECTIVELOR DE ANIMALE
Chiar dacă în ultimii ani sumele primite sub diferite forme de sprijin (pe suprafață și/sau animale) au fost considerabile, constatăm că evoluția din punct de vedere genetic și economic a efectivelor de animale, nu se ridică întotdeauna la standardele optime. Oricât de mari ar fi subvențiile, o performanță productivă scăzută a efectivului de animale (indiferent de specie, rasă sau direcția de exploatare) nu poate susține profitabilitatea unei ferme.
Gândindu-ne că este posibil ca unele forme de sprijin să fie mult diminuate sau chiar eliminate, considerăm că trebuie să acordăm o atenție sporită în ceea ce privește eficiența economică și adoptarea de tehnologii inovative pentru a rezista pe o piață în care competiția este din ce în ce mai dură.

11. IMPOSIBILITATEA FERMIERILOR DE A CONTROLA PIAȚA

Creșterea accentuată a cotei de piață a marilor retaileri care controlează evoluția prețurilor și mențin oferta pentru produsele agroalimentare la un prag minim de sustenabilitate pentru fermierii și producătorii români de produse agroalimentare fac aproape imposibilă menținerea unor prețuri care să aducă un procent rezonabil de profitabilitate pentru aceștia.
Marile lanțuri de magazine dețin în acest moment peste 60% din piața produselor agroalimentare și doar 15% din produsele comercializate de aceștia provin de pe piața locală.

12. LIPSA DE ORGANIZARE A FERMIERILOR
O mare parte a problemelor enumerate anterior ar putea fi rezolvată dacă fermierii ar înființa și susține organizații (cooperative, asociații, federații) puternice și reprezentative. Începând cu modul de abordare și răspunsul autorităților la problemele specifice și terminând cu organizarea vânzării și obținerea unor prețuri rezonabile, toate țin de organizarea și puterea de negociere a fermierilor. Dacă vom continua să lucrăm separat, individual și de multe ori parcă unii împotriva celorlalți, nu avem nicio șansă de a reuși.

Fermierul Dumitru Grigorean, președintele Asociației Crescătorilor de Bovine de Carne din România