Tribunalul Satu Mare a respins, luni, eliberarea pe cauţiune a fostului director al Agenţiei judeţene de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Viorel Pintea, arestat pentru luare de mită, chiar dacă familia sa a depus cauţiunea de 100.000 de lei stabilită de instanţă.
Conform portalului instanţei de judecată, Tribunalul „respinge cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul Pintea Viorel”.
Tribunalul Satu Mare a stabilit, miercuri, 4 decembrie, o cauţiune de 100.000 de lei pentru fostul director al APIA Satu Mare, stabilirea cauţiunii fiind un termen intermediar în procesul de soluţionare a cererii de eliberare condiţionată.
Viorel Pintea a fost arestat în 25 noiembrie. Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale a rezultat că, în martie şi mai 2012, inculpatul Pintea, în calitate de director la APIA Satu Mare, a pretins unui denunţător (fermier) suma de 2.500 euro, respectiv 5.000 euro, pentru a nu dispune controale la culturile de viţă de vie pe care le deţinea în judeţul Satu Mare şi pentru care a accesat fonduri europene substanţiale.
„Din totalul sumelor pretinse, în perioada anterior menţionată, inculpatul Pintea a primit de la denunţător 2.500 euro şi 3.000 lei. Separat de sumele deja menţionate, în dimineaţa zilei de 22 noiembrie 2013, Viorel Pintea a pretins de la denunţător 3.000 euro pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu, constând în nedispunerea unor controale la activităţile agricole ale acestuia, al căror rezultat risca să atragă o răspundere administrativă”, se menţiona într-un comunicat al DNA.
Pe 24 noiembrie Viorel Pintea a primit de la denunţător suma de 3.000 euro pe care o pretinsese, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
La instrumentarea cauzei, procurorii au colaborat cu ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) şi au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii. sursa: Agerpres