ȚARĂ, ȚARĂ, VREM VOTURI. Ajutoarele financiare pentru fermieri, finanțate de la bugetul național, se aprobă într-un ritm amețitor! Dărnicia nu se oprește aici! Merge până la suplimentarea sumelor acordate pentru diverse ajutoare de minimis, în așa fel încât fermierii să meargă liniștiți la urnele de vot. Este campanie electorală! O simte din plin și agricultura. Este motivul pentru care am decis să vă prezentăm promisiunile pe care le fac principalele formațiuni politice din România pentru fermierul-alegătorul!
Partidul Social Democrat - PSD
Șanse egale pentru producătorii noștri față de cei europeni
Domeniul agricol să devină motor de creștere economică
Creșterea exporturilor de produse românești
Protejarea interesului fermierilor români
Determinarea cât mai multor tineri să se angajeze în agricultură pe salarii decente
Plata la timp a subvențiilor
Simplificarea procedurilor, o cerere un ghișeu
Asigurarea cofinanțării fără întârzieri, creșterea absorbției fondurilor europene
Înființarea de centre de colectare și unități de procesare autohtone pentru legume-fructe, lână și piei de la ovine și caprine
Programe speciale pentru susținerea produselor deficitare, tomate și carnea de porc
TVA la materii prime și servicii agricole 0%, impozit pe teren agricol lucrat și utilaje agricole 0%
Subvenționare cursuri de mecanizare agricolă
Cadastrarea gratuită a terenurilor agricole
Refacerea și extinderea sistemului de irigații prin facilitarea accesului de apă gratuit până la stația de punere sub presiune.
Partidul Național Liberal – PNL
Reabilitarea infrastructurii principale de irigații aparținînd domeniului public al statului pentru cele 1 milion de hectare, din fonduri structurale până-n 2020
Atragerea a 30 milioane de euro din POS Mediu pentru desecări și siguranța populației, în paralel cu continuarea sprijinului pentru organizațiile de udători (din 90 proiecte depuse, doar 60 au finanțare).
Stimularea comasării terenurilor. Liberalii consideră prioritară transformarea exploatațiilor mici și de subzistență în ferme de dimensiune medie. Concentrarea acestor parcele a fost îngreunată atât de lipsa unui cadastru agricol, cât și de lipsa unui program de comasare a terenurilor. Importante suprafete agricole sunt în acest moment necultivate în condițiile în care, pe piața națională, europeană și mondială, cererea de produse alimentare este în creștere.
Creșterea capacității de procesare a materiilor prime provenite din agricultură și sporirea calității produselor agroalimentare prin îmbunătățirea cadrului legislativ din domeniu
Consolidarea organizațiilor profesionale ale producătorilor agricoli (grupuri de producători, asociații și cooperative)
Reglementarea pieței de legume-fructe cu ajutorul carnetului de legumicultor, certificatului de producător, cardului de acces în piață, în așa fel încât să fie excluși samsarii de pe piața agricolă
Susținerea agriculturii de nișă, agricultura ecologică și produse tradiționale ca mărci înregistrate
Fermierii romani trebuie să pătrundă și să-și consolideze o poziție de lideri pe piața europeană a produselor bio, aceasta fiind unica șansă de a rezista pe o piață unde concurența este extrem de mare.
Alianța Liberalilor și Democraților din România - ALDE
Asocierea fermierilor în Cooperative agricole mari, cu operaţiuni integrate. Cooperativele agricole nou înfiinţate vor avea scutire de impozit pe profit timp de cinci ani şi scutire de impozit pe terenul agricol.
Aplicarea legislaţiei privind extinderea şi modernizarea sistemelor de irigaţii. Statul va aloca sumele necesare în acest sens. Plata serviciilor de irigaţii se va face prin acordarea unor facilităţi pentru contractele pe termen lung încheiate de fermieri, propunându-ne ca până în 2020 să avem cel puţin 1 milion de hectare irigate.
Terenurile cu destinaţie agricolă vor putea fi cumpărate numai de fermieri, persoane fizice şi juridice, cu experienţă în domeniu de minimum 5 ani (carnet de producător/carnet de comerciant)
Încadrarea băuturilor din gospodăriile individuale ca produse tradiţionale, cu regimul fiscal adecvat produselor tradiţionale europene
Construirea lanţurilor de depozite pentru producţia de cereale, cu acordarea unor certificate de depozit tranzacţionabile
Includerea în domeniile susţinute prin ”Pactul pentru investiţii” a industriilor prelucrătoare de produse agricole (panificaţie, legume-fructe, lactate, produse animale etc.). Situaţia actuală în care exportăm grâu şi importăm făină nu mai poate fi tolerată
Producţia de sere va beneficia de o susţinere deosebită, prin acordarea unor ajutoare din partea statului. România poate deveni cel mai mare producător de legume din Europa.
(Sursa: Comunicatele PSD, PNL și ALDE)