Adama
Vinasa Rompak

PRIMĂRIILE, FRÂNĂ LA CADASTRAREA TERENURILOR AGRICOLE!

Publicat: 16 septembrie 2019 - 16:20
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

CINE ÎNTÂRZIE CADASTRAREA TERENURILOR AGRICOLE? Lipsa de implicare a primăriilor, lipsa evidențelor terenurilor agricole din primării, lipsa personalului cu care se confruntă multe primării, încurcături produse la nivelul primăriilor din pricina aplicării defectuoase a legii fondului funciar, toate determină întârzieri în finalizarea cadastrării terenurilor agricole.

Principalele dificultăţi pe care le întâmpinăm în procesul de înregistrare sistematică a terenurilor agricole constau în necunoaşterea deplină a avantajelor PNCCF, care atrage după sine lipsa de interes şi neimplicarea tuturor celor care au diferite sarcini în cadrul programului.

Spre exemplu, autorităţile şi instituţiile publice care deţin imobile în UAT- urile care fac obiectul înregistrării sistematice îngreunează acest proces prin neparticiparea la identificarea imobilelor şi stabilirea limitelor acestora. Drept urmare, pe lângă faptul că termenele prevăzute de legislaţia în vigoare nu pot fi respectate, de multe ori ne confruntăm cu înregistrarea incompletă a informaţiilor privitoare la imobile.

O altă problemă a constat în durata mare a procesului de achiziţie publică a serviciilor de înregistrare sistematică, care a determinat încheierea contractelor de achiziţie şi după un an de la lansarea licitaţiilor. Însă, după cum spuneam, recent am găsit soluţia, iar acest impediment a fost înlăturat, prin descentralizarea achiziţiilor.

Întârzieri au apărut şi din cauza lipsei de implicare a anumitor primării în contractarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru întreaga sumă alocată de ANCPI, pentru finanţarea acestor lucrări la nivel de sector cadastral.

Din păcate, majoritatea primăriilor se confruntă cu lipsa personalului de specialitate, ceea ce se traduce prin întârzieri semnificative pentru prestatori şi reprezintă unul dintre motivele pentru care au fost reziliate destule contracte.

Totodată, lipsa evidenţelor la nivelul primăriilor, a unor baze de date referitoare la imobile şi proprietari incomplete şi incorecte duce la imposibilitatea identificării proprietarilor/deţinătorilor actuali ai imobilelor. Mai mult, prin aplicarea deficitară a legilor fondului funciar, de cele mai multe ori suprafeţele obţinute din măsurători sunt diferite de cele din actele de proprietate, iar amplasamentele deţinute de titulari diferă de cele din titlurile de proprietate.

Avem de-a face şi cu dezinteresul persoanelor fizice şi juridice autorizate în ceea ce priveşte contractarea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor. Astfel, din cele aproximativ 750 de companii de cadastru şi peste şase mii de persoane fizice autorizate să execute lucrări de cadastru, geodezie şi cartografie, prea puţine participă cu oferte în cadrul procedurilor de licitaţie pentru acest tip de lucrări.

Toate aceste probleme se regăsesc, în totalitate sau parţial, în majoritatea judeţelor, a declarat președintele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, ANCPI, Radu Codruț Ștefănescu, pentru Agerpres.

O veste bună este că a crescut numărul cărților funciare eliberate gratuit.

Astfel, dacă pe tot parcursul anului trecut au fost eliberate, gratuit pentru cetăţeni, 507.902 de cărţi funciare, la începutul lunii septembrie a anului 2019 sunt deja înregistrate, gratuit pentru cetăţeni, prin PNCCF, 590.000 de proprietăţi şi sunt în derulare lucrări de înregistrare sistematică în 2.298 de UAT-uri, a mai spus șeful ANCPI.

Sursa: Agerpres

Vizualizat: 4529 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

11 decembrie 2024 - 14:50

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) recomandă cetățenilor să acorde o atenție deosebită achiziționării și manipulării alimentelor de origine animală, în special în perioada sărbătorilor de iarnă.

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

11 decembrie 2024 - 14:14

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează astăzi că la o percheziție făcută în județul Dâmbovița au fost găsite sute de animale neidentificate, ovine și porci.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

11 decembrie 2024 - 06:35

Termen limită 16 decembrie 2024! Mai sunt 5 zile pentru a depune la Agenția de PLăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2025, cereri avizate de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Șeful ANSVSA anunță controale la crescătorii de animale!

Șeful ANSVSA anunță controale la crescătorii de animale!

10 decembrie 2024 - 19:30

"În această perioadă am intensificat controalele la nivel național datorită faptului că rolul Autorității Național Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor este acela de a se asigura că tot ce ajunge pe masa consumatorului sunt produse bune și sigure pentru consum. Spun acest lucru pentru că este important ca populația să achiziționeze produse autorizate și produse doar din unități autorizate și înregistrate sanitar-veterinar," a declarat astăzi Alexandru Bociu, președintele ANSVSA.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
Tudor G
|
09. 16, 2019. Monday 18:55
Nu stiu cat ne vom mai preface sa nu vedem realitatea si anume ca primarii nu au nici un interes sa faca cadaastru. Ei si-au tras seva din haos si asa vor sa continue. Cu cat haosul este mai mare cu atat pot sa o dea la intors cum doresc.Nu vor ordine in terenuri , vor sa aiba controlul asupra a tot ce misca.
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii