Adama
Vinasa Rompak

PRIMĂRIA CARE OBLIGĂ FERMIERII SĂ PROTEJEZE ALBINELE!

Publicat: 20 mai 2020 - 16:46
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

ZIUA ALBINELOR! Primăria Sighișoara avertizează fermierii că au obligația să facă tratamente plantelor doar pe timp liniștit, fără vânt, să anunțe cu 48 de ore zonele în care au aplicat tratamentele, durata tratamentelor și ce substanțe au fost aplicate. Dacă e vorba de semințe tratate cu neonicotinoide, fermierii trebuie să pună plăcuțe de avertizare la parcelele agricole respective.

Producătorii agricoli care execută sau beneficiază de tratamente fitosanitare cu pesticide au următoarele obligații:

•Să înștiințeze în scris cu cel puțin 48 ore înainte de efectuarea tratamentului Consiliul local, pe teritoriul cărora se găsesc suprafețele ce urmează a fi tratate, precum și cele ale căror limite teritoriale se află la mai puțin de 5 km de aceste suprafețe conținând următoarele date: locul tratamentului, data începerii și durata tratamentului, denumirea produsului folosit și remanența acestuia, metoda de aplicare și mijlocul cu care se execută;
•să efectueze tratamente cu insecticide numai pe timp liniștit făra vânt și numai asupra culturilor agricole entomofile sau pomi fructifericare nu se află în stadiul de înflorire sau pentrusituații excepționale se vor utiliza numai produsele de protecția plantelor care manifestă selectivitate față de insectele polenizatoare(albine și bondari);
•o mare atenție trebuie să acorde și fermierii care seamănă semințe pentru culturile de primăvară tratate cu produse de protecție a plantelor din grupa neonicotinoidelorîn acest sens fermierii având obligațiada a semnaliza cu plăcuțe de avertizare parcelele respective, a afișat Primăria Sighișoara, județul Mureș, pe site-ul oficial.

Albinele joacă un rol crucial în creşterea randamentului culturilor şi promovarea siguranţei alimentare şi a alimentaţiei. Fără ele, am putea pierde o varietate de produse alimentare, precum cartofi, piper, cafea, dovleci, morcovi, mere, migdale, roşii ...Pe scurt, fără albine, FAO nu poate realiza o lume fără foame. Ziua mondială a albinelor recunoaşte importanţa acestor mici ajutoare şi va creşte gradul de conştientizare a necesităţii protejării, a declarat astăzi Carla Mucavi, directorul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), cu ocazia Zilei Mondiale a Albinelor.

Dispariţia albinelor ameninţă siguranţa alimentaţiei mondiale având în vedere că o treime din producţia agricolă la nivel mondial depinde de polenizare, realizată cu precădere de albine, potrivit www.publika.md. Albert Einstein obişnuia să spună că "atunci când albinele vor dispărea de pe suprafaţa Pământului, omul va mai avea doar patru ani de trăit", notează madr.ro.

Studiile efectuate de ONU şi de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii, arată că populaţiile de albine şi polenizatori sălbatici s-au restrâns drastic, în ultimii ani, ca o consecinţă a activităţii umane iraţionale - agricultura intensivă, utilizarea pe scară largă a pesticidelor, poluarea, schimbările climatice, etc.

Decimarea populaţiilor de albine a determinat ţări ca Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie sau China să emită norme de reglementare pentru restrângerea folosirii pesticidelor, una dintre principalele cauze ale dispariţiei albinelor. În acelaşi timp, Comisia Europeană a anunţat printr-un comunicat, în mai 2019, înregistrarea unei iniţiative cetăţeneşti intitulată "Salvaţi albinele! Protejarea biodiversităţii şi îmbunătăţirea habitatelor pentru insecte în Europa" care să se concentreze asupra lansării unor obiective obligatorii precum: promovarea biodiversităţii drept obiectiv global al Politicii Agricole Comune; reducerea semnificativă a utilizării pesticidelor, interzicerea pesticidelor nocive; reducerea efectivă a poluării cauzate de unele substanţe nutritive; stabilirea efectivă a unor zone de conservare; intensificarea cercetării şi a monitorizării şi îmbunătăţirea educaţiei, notează Agerpres.

 

Vizualizat: 1878 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

12 decembrie 2024 - 17:06

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată OUG pentru modificarea art.16 alin. (1) din Legea nr. 195/2028 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, precum și a art. 15 alin (1) din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

12 decembrie 2024 - 09:13

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere, modifică sprijinul cuplat zootehnic pentru venit, SCVZ, pentru creșterea taurinelor de carne în sensul stabilirii vârstei minime în cazul animalelor care fac obiectul acestei forme de sprijin.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

11 decembrie 2024 - 14:50

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) recomandă cetățenilor să acorde o atenție deosebită achiziționării și manipulării alimentelor de origine animală, în special în perioada sărbătorilor de iarnă.

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

11 decembrie 2024 - 14:14

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează astăzi că la o percheziție făcută în județul Dâmbovița au fost găsite sute de animale neidentificate, ovine și porci.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii