Adama
Vinasa Rompak

PREMIERĂ! LICEUL AGRICOL MIROSLAVA, MEMBRU ÎNTR-O ASOCIAȚIE PROFESIONALĂ A FERMIERILOR!

Publicat: 30 iulie 2019 - 12:51
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

PARTENERIAT. Pentru prima oară, un liceu agricol este membru într-o asociație profesională a fermierilor. Din 25 iulie 2019, Liceul Tehnologic Agricol "Mihail Kogălniceanu" din Miroslava este membru în ASOCIAŢIA CULTIVATORILOR DE CEREALE ŞI PLANTE TEHNICE DIN JUDEŢUL IAŞI.

"Pentru liceul nostru este o nouă zi istorică. Nu e puţin lucru să te afli într-o organizaţie cu cei care duc greul agriculturii. Pentru noi şi pentru elevii noştri înseamnă un mare pas pentru o mai bună pregătire practică, şi nu numai", spune Dorel Costel Florea, profesorul de la Miroslava care, tot în premieră, s-a zbătut şi a înfiinţat anul acesta prima clasă profesională de mecanici agricoli în sistem dual, la liceul ieşean.foto-danluca-0339_b_b

Emil Bălteanu, preşedintele ACCPT Iaşi - Asociaţia Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice din judeţul Iaşi ne-a declarat că membrii organizaţiei au decis să sprijine "pro bono" liceul agricol, adică fără ca acesta din urmă să achite vreo cotizaţie sau alte servicii.

CÂTEVA DINTRE OBIECTIVELE AFILIERII:

• Liceul de la Miroslava va putea să achiziţioneze, prin ACCPT, îngrăşăminte, seminţe, practic toate inputurile necesare culturilor agricole, la preţ de licitaţie, ca oricare membru al asociaţiei.
• Până îşi vor achiziţiona utilajele necesare, fermierii membri ACCPT vor ajuta liceul la recoltarea loturilor şcolii, măsură ce se aplică în perioada imediat următoare.
• Asociaţia va direcţiona spre liceul partener propunerile de înfiinţare a loturilor experimentale şi demonstrative venite din partea firmelor din domeniu, cu tot ce implică acestea.
• ACCPT va facilita şi va susţine conversia profesională a cadrelor didactice şi personalului tehnic din cadrul Liceului Tehnologic Agricol "Mihail Kogălniceanu", prin programe concrete.
• Asociaţia va implica liceul în activităţi curente, cum ar fi vizite la evenimente în câmp de genul "Zilele porumbului, ale grâului" etc. pentru ca elevii şi profesorii să fie conectaţi în permanenţă la noutăţile care apar în agricultură.
• Fermierii vor merge la liceu pentru a susţine cursuri practice cu elevii şi pentru a le împărtăşi din experienţa lor de zi cu zi, deprinsă direct în câmp, la lucru.
• ACCPT Iaşi va sprijin elevii în elaborarea lucrărilor de final de liceu şi obţinerea atestatelor profesionale, prin punerea la dispoziţie a materialelor, lucrărilor tehnologice şi testărilor în condiţii de fermă.
• Unul dintre principalele obiective este sprijinirea liceului în scopul obţinerii propriilor produse agroalimentare, în aşa fel încât cel puţin o masă pe zi la cantină să fie asigurată din recoltele şcolii.

"Ne dorim ca practica elevilor să fie cu adevărat generatoare de cunoştinţe în domeniu. Nu vrem zeci de elevi într-o fermă care să fie practic muncitori sezonieri şi să ajute la cules de cartofi sau alte recolte. Vom avea maxim doi elevi în fermă care să stea pe lângă tehnologi, în perioadele cu activitate maximă în exploataţii, când copiii au ce vedea şi ce învăţa. Avem suficienţi fermieri pentru ca toţi elevii să aibă acces la o practică reală şi cu folos pentru pregătirea lor", spune Emil Bălteanu, preşedintele ACCPT Iaşi.

Precizăm că ASOCIAŢIA CULTIVATORILOR DE CEREALE ŞI PLANTE TEHNICE DIN JUDEŢUL IAŞI este membră a APPR - ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE PORUMB DIN ROMÂNIA, organizaţie parteneră a proiectului "Susţinem Învăţământul Preuniversitar Agricol", inițial și derulat de Fundația Revistei FERMA.

 

Vizualizat: 2625 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

12 decembrie 2024 - 17:06

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată OUG pentru modificarea art.16 alin. (1) din Legea nr. 195/2028 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, precum și a art. 15 alin (1) din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

12 decembrie 2024 - 09:13

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere, modifică sprijinul cuplat zootehnic pentru venit, SCVZ, pentru creșterea taurinelor de carne în sensul stabilirii vârstei minime în cazul animalelor care fac obiectul acestei forme de sprijin.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

11 decembrie 2024 - 14:50

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) recomandă cetățenilor să acorde o atenție deosebită achiziționării și manipulării alimentelor de origine animală, în special în perioada sărbătorilor de iarnă.

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

11 decembrie 2024 - 14:14

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează astăzi că la o percheziție făcută în județul Dâmbovița au fost găsite sute de animale neidentificate, ovine și porci.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii