Adama
Vinasa Rompak

Pentru cultivatorii români de cartof 2013 a fost un an bun

Publicat: 30 decembrie 2013 - 16:32
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Producătorii români care au mizat pe cartof au avut de câştigat în acest an datorită cererii crescute din Europa, unde producţiile multor ţări europene cu tradiţie în cultivarea cartofilor s-au redus din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, dar şi ca urmare a unor boli care au afectat această cultură. 

Din păcate, cei mai mulţi producători şi-au vândut producţia din câmp în acest an, iar în prezent stocurile interne sunt limitate, ceea ce va aduce inevitabil o scumpire a cartofilor în această iarnă. „Pentru fermierii care s-au încumetat să planteze cartofi şi în 2013, acesta a fost un an mai bun, şi din punct de vedere productiv, şi financiar, pentru că au reuşit să-şi acopere pierderile din anii trecuţi. Producţia medie a fost mai mare datorită condiţiilor meteo favorabile, fiind în unele zone şi de 25-30 t/ha. Însă, per total pe ţară, cred că producţia este mai mică, pentru că suprafaţa cultivată cu cartofi a scăzut enorm în 2013. Din datele APIA, cred că nu am avut mai mult de 41.000 ha, faţă de 220.000 ha cât raportează Ministerul Agriculturii că s-a cultivat cu cartofi în acest an, însă evidenţele APIA sunt realizate în baza cererilor depuse de fermieri pentru obţinerea plăţilor pe suprafaţă. Stocul de cartof de consum pentru livrare nu depăşeşte 50.000 de tone în depozitele specializate, plus vreo 100.000 tone în gospodăriile populaţiei. Foarte grav este că stocul de sămânţă pentru plantare este drastic de redus, abia 9000 tone, ceea ce înseamnă că împreună cu importurile de sămânţă, de aproximativ 5000 tone, România va planta la primăvară, cu sămânţă certificată, doar 5000 ha!”, susţine Ioan Benea, preşedintele Federaţiei Naţionale “Cartoful” România (FNCR).

Harghita: sub 10 mii hectare de cartof
Torok Jeno, directorul executiv al DADR Harghita, ne-a declarat că producţia a fost, în medie, de 15,6 t/ha, dar preţul e foarte bun, cel mai bun din ultimii cinci an, de 1,2-1,5 lei/kg, faţă de maxim 0,75 lei anul trecut, preţ care în acest an a depins de producţia obţinută în ţări din Europa Centrală şi de Est, precum Germania, Austria, Slovacia şi Ungaria, care a fost mai redusă decât în anii precedenţi. “De aceea preţul e bun şi cartofii noştri sunt şi căutaţi. Producătorii din Harghita au relaţii tradiţionale cu comercianţi din sudul ţării, cum ar fi Bucureşti, Galaţi sau Craiova. Cartoful este cultura de bază în Harghita, dar în ultimii ani a început să scadă suprafaţa cultivată, din cauză că producătorii au întâmpinat dificultăţi în valorificarea recoltei. În urmă cu doi ani, în judeţ a fost supraproducţie şi recolta nu a putut fi vândută în totalitate, iar anul trecut producţia a fost redusă, iar piaţa a fost slabă. În acest an, pentru prima dată în istoria judeţului, suprafaţa cultivată cu cartofi a scăzut sub 10.000 ha, producătorii orientându-se şi spre culturi alternative”, ne-a spus directorul executiv al DADR Harghita.

Mai multe detalii despre acest subiect puteţi citi în revista Ferma - decembrie 2013.

Vizualizat: 1307 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Fonduri AFIR epuizate! Cererile au depășit 150% din alocare!

Fonduri AFIR epuizate! Cererile au depășit 150% din alocare!

18 noiembrie 2024 - 17:36

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță închiderea, cu trei zile înainte de termenul limită, a sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru DR-33 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol sau pomicol”, intervenție finanțată din Planul Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

APIA: Trei fermieri români iau cele mai mari subvenții APIA din cultivarea legumelor!

APIA: Trei fermieri români iau cele mai mari subvenții APIA din cultivarea legumelor!

02 octombrie 2024 - 07:24

Peste 47.400 de fermieri au solicitat pentru campania 2024 ajutorul național tranzitoriu ANT 1 culturi în teren arabil pentru a cultiva în jur de 35.900 de hectare de legume în câmp și în solarii.

Un fermier român își donează întreaga recoltă, tone! El a spus motivul!

Un fermier român își donează întreaga recoltă, tone! El a spus motivul!

31 iulie 2024 - 11:07

Tone de fructe și legume sunt donate de un fermier din Botoșani în memoria soției sale, decedată acum aproape două luni. În plus, fermierul botoșănean spune că în acest fel vrea să încurajeze consumul de produse românești bio. Oricine poate intra în livadă să ia fructe.

Ce preț primesc producătorii români pe kilogramul de roșii! Care ar fi prețul corect!

Ce preț primesc producătorii români pe kilogramul de roșii! Care ar fi prețul corect!

13 iunie 2024 - 20:03

Tone de roșii aruncate, din cauză că producătorii de tomate nu au unde să le vândă. Intermediarii le dau producătorilor de roșii un preț prea mic pentru ca fermierii să își poată acoperi investițiile și costurile de producție.

Anunț pentru gospodari, mici fermieri!

Anunț pentru gospodari, mici fermieri!

16 aprilie 2024 - 11:07

Mulţi fermieri din gospodăriile individuale şi-au asigurat necesarul de seminţe de la comercianţi neautorizaţi care au vândut aceste produse în pieţe şi oboare, existând incertitudini asupra calităţii acestora, avertizează Autoritatea Națională Fitosanitară.

Condiția obligatorie anul acesta pentru sprijin cuplat legume sere și solarii!

Condiția obligatorie anul acesta pentru sprijin cuplat legume sere și solarii!

11 aprilie 2024 - 07:36

Fermierii care cultivă legume în sere sau solarii beneficiază și anul acesta de sprijinul cuplat pentru venit, subvenție europeană cu un cuantum substanțial pe hectar. O condiție obligatorie este cultivarea legumelor în pământ, serele hidroponice, de exemplu, fiind excluse de la această plată.

Lucrări în martie în livezi!

Lucrări în martie în livezi!

05 martie 2024 - 07:02

Ce lucrări trebuie făcute în luna martie în livezi? Aflăm din Calendarul fermierului publicat de Agenția Națională a Zonei Montane. 

Buget aprobat! Pot începe plățile către fermieri!

Buget aprobat! Pot începe plățile către fermieri!

19 februarie 2024 - 20:13

Guvernul a aprobat sumele necesare efectuării plății ajutorului de minimis către producătorii de legume și tomate cultivate în spații protejate pentru anul 2023. Când încep plățile către fermieri!

TOP scumpiri alimente în România!

TOP scumpiri alimente în România!

14 februarie 2024 - 21:01

Alimentele s-au scumpit, în medie, cu 5,64%, în 2023. Sunt însă câteva produse alimentare de bază care s-au ieftinit considerabil în ultimul an.

Inedit: Ce metodă de vânzare a cartofilor a găsit un fermier din România!

Inedit: Ce metodă de vânzare a cartofilor a găsit un fermier din România!

13 februarie 2024 - 23:55

Un fermier din Șinteu, județul Bihor, și-a instalat, chiar lângă casă, un automat pentru vânzarea cartofilor, despre care afirmă că este primul de acest fel din România.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii