În 2014, uleiul Helianthus a ieşit pentru prima dată din ţară, în Bulgaria, unde a fost exportat ulei brut şi o cantitate mai mică de ulei rafinat vrac. Au urmat Italia şi Cipru, ţări în care a fost exportat tot ulei brut. Din 2015, exportul s-a extins către ţările din sud-vestul continentului african, prima ţară fiind Angola, unde a fost exportat ulei rafinat şi îmbuteliat sub eticheta proprie Helianthus. Pe etichetă informaţiile au fost traduse şi în limba arabă.
Inginerul Nicolae Mănăilă (foto) a înălţat şi a dezvoltat, în zona Ghidigeni-Priponeşti, din nordul judeţului Galaţi, la graniţa cu judeţul Vaslui, două fabrici - una de ulei şi cealaltă de oţet, după ce a înfiinţat şi o exploataţie agricolă vegetală întinsă pe vreo 300 de hectare. (...)
Calitate - preţ - onestitate
Această nouă latură a parteneriatelor cu piaţa a cerut şi o rebranduire a uleiului Helianthus. Anul 2015 a fost parcurs, până acum, pe aceste două importante coordonate. „Cheia pentru toate cred că este un concept pe care îl simt aproape până în sânge, calitate - preţ – onestitate”, spune proprietarul Helianthus Oil.
Anul trecut a pus la punct anumite aspecte tehnologice cu scopul de a spori volumul de producţie şi de a reduce costul de producţie, iar investiţiile din 2015 au vizat extinderea capacităţii de depozitare. (...)
Fără stocuri de ulei
Încă din primăvara 2015, în depozitele fabricii Helianthus nu mai era nici o sticlă de ulei pe stoc. Aceasta nu pentru că nu ar exista activitate, ci pentru că aici uleiul se vinde ca pâinea caldă, atât pe piaţa internă, cât şi la export. „(...) Astăzi, zilnic, producem, presăm şi vindem şapte tone de ulei. Nu este mult, dar suntem mândri de ceea ce am realizat şi avem planuri de dezvoltare. Cât priveşte exportul, anul trecut a fost startul”, explica proprietarul Helianthus.
Examenul internaţional al calităţii
În 2014, uleiul Helianthus a ieşit pentru prima dată din ţară, în Bulgaria, unde a fost exportat ulei brut şi o cantitate mai mică de ulei rafinat vrac. Au urmat Italia şi Cipru, ţări în care a fost exportat tot ulei brut. Din 2015, exportul s-a extins către ţările din sud-vestul continentului african, prima ţară fiind Angola, unde a fost exportat ulei rafinat şi îmbuteliat sub eticheta proprie Helianthus, pe etichetă informaţiile fiind traduse şi în limba arabă. (...) „Întâi au venit aici la Priponeşti şi au luat probe chiar din fabrică, le-au dus la analize în străinătate, în laboratoarele lor. Desigur, şi noi aveam analize de laborator realizate aici în România, însă interesant şi surprinzător pentru noi a fost faptul că ne-au comunicat că rezultatele lor erau mai bune, adică virtuţile uleiului erau superioare celor reflectate de analizele din ţară. Dar, mă rog, asta-i o altă chestiune, importantă este bucuria de a şti că am trecut cu brio examenul internaţional al calităţii”, spune cu mulţumire fermierul şi omul de afaceri gălăţean.
La mijlocul anului 2015, la Fabrica de Ulei Helianthus Oil, Priponeşti - Galaţi volumul exportului era de maximum 30% din producţie. Ţinta pentru 2016 este creşterea exportului de ulei. „În România, suntem prezenţi pe un areal destul de cuprinzător, de la Suceava, Bacău, Iaşi, Vaslui, Vrancea, Galaţi, atât cu ulei, cât şi cu oţetul nostru, şi până la Bucureşti, acolo unde vindem doar oţet. Sub nici o formă nu vrem să părăsim piaţa internă; aceasta ne dă stabilitate şi de aceea suntem foarte atenţi la cerinţele consumatorilor, inclusiv la cele legate de informaţii amănunţite despre produs. (...)”, declară Nicolae Mănăilă.
Petronela COTEA MIHAI
redactor Radio România Iaşi
Citiţi ce crede proprietarul Helianthus Oil despre piaţa internă, de ce spune că exportul este mai avantajos pentru micii producători de ulei şi care sunt practicile marilor producători defavorabile atât consumatorilor, cât şi micilor producători, în ediţia 15-31 august a Revistei Ferma.