Vin unele importuri de produse din Uniunea Europeană care sunt un atentat la sănătatea publică. O spune chiar şeful Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş.
Acesta a anunţat că va înăspri controalele la frontieră după ce a constatat că din spaţiul Uniunii Europene vin transporturi de ouă a căror origine este necunoscută, respectiv ouă nemarcate la producător.
Ouăle din România sunt verificate. Industria noastră de profil, cea de pasăre, este una extrem de matură şi responsabilă. Noi ne confruntăm cu altceva. Ne confruntăm cu faptul că din spaţiul Uniunii Europene vin transporturi de ouă a căror origine este necunoscută. Vom înăspri controalele în privinţa a ceea ce înseamnă transporturile de ouă şi carne de pasăre în România. Am avut acum patru săptămâni din Polonia o problemă. Faptul că înăspreşti controalele înseamnă că dai un semnal prin care lumea înţelege că nu-şi poate permite să invadeze spaţiul altei ţări, chiar dacă este europeană, şi îşi ia măsuri precautive în care ori nu mai transportă, ori o face la modul cel mai transparent şi legal, a precizat Radu Roatiş, citat de Agerpres, într-o dezbatere publică organizată de ANSVSA.
Şeful Autorităţii Veterinare afirmat că ouăle care au venit din spaţiul UE erau nemarcate la producător, intrau în România şi ulterior erau marcate în diferite zone sau depozite intermediare, iar după aceea se puneau în consum. În România, producătorii au obligaţia de a marca pe fiecare ou: ziua, data şi ora la care el a fost obţinut.
Mă îngrijorează faptul că poate fi un atentat la sănătatea publică, că există o problemă pe care trebuie să o rezolvăm şi ea a venit semnalată şi din partea industriei de profil româneşti, a adăugat Radu Roatiş.