România a exportat alimente ecologice, anul trecut, de patru ori mai mult decât a importat. În 2010, valoarea produselor alimentare exportate de ţara noastră a depăşit 150 milioane euro, iar anul acesta s-au estimat exporturi de 250 milioane euro.
Astfel, potrivit datelor Ministerului Agriculturii, valoarea exporturilor realizate de România în anul 2010 a fost de 150 milioane euro, fiind tranzacţionate peste 100 de mii tone de cereale, oleaginoase şi proteice, fructe de pădure, lapte şi produse procesate din lapte, miere şi ulei din floarea soarelui.
Principalele pieţe de desfacere ale produselor ecologice româneşti sunt în vestul Europei
Produsele româneşti au fost comercializate în principal pe pieţele din vestul Europei, fiind foarte căutate în Germania, Austria, Elveţia, Olanda, Italia şi Danemarca.
Pentru acest an, preşedintele Asociaţiei Bio-România, Marian Cioceanu, estimează că valoarea exporturilor de produse ecologice va ajunge la 250 de milioane de euro.
Valoarea importurilor de produse ecologice – aproximativ 35 milioane de euro
În acelaşi timp, valoarea importurilor de produse ecologice pentru anul 2010 a fost estimată la 35 milioane euro. Principalele alimente importate au fost: produsele lactate, conservele de legume refrigerate, musli, sucuri de fructe, produse de panificaţie, produse pentru nutriţia bebeluşilor.
Aceste produse provin în principal din ţări precum Austria, Germania, Ungaria sau Franţa.
Consumul intern de produse ecologice este estimat de Asociaţia patronală între 120-150 de milioane de euro.
sursa: capital.ro