Adama
Vinasa Rompak

PERICOLUL care PÂNDEȘTE FERMELE din ROMÂNIA!

Publicat: 08 martie 2017 - 21:15
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

OFICIAL! Guvernul a luat astăzi, miercuri, 8 martie, o serie de măsuri care asigură prevenirea pătrunderii și răspândirii pestei porcine africane pe teritoriul național, în condițiile în care au fost identificate focare ale acestei boli în țări vecine care au frontieră cu România.

Printr-o Ordonanță de Urgență adoptată astăzi, Executivul a stabilit măsuri pentru prevenirea și detectarea imediată a pestei porcine africane, în vederea supravegherii pasive atât la porcii domestici, cât și la mistreți, întărirea și îmbunătățirea măsurilor de biosecuritate în fermele de porci, precum și intensificarea controalelor la punctele de intrare în România de la frontiera cu Ucraina și cu Republica Moldova, pentru a preîntâmpina introducerea virusului cu produse din carne de porc contaminată din aceste țări.

Aceste măsuri au fost luate în regim de urgență pentru a preveni situații generate de evoluţia unor boli majore cu evoluţie epizootică ori chiar panzootică la animale de natură să perturbe sănătatea umană şi animală şi să afecteze activităţile de comerţ intracomunitar şi de export ale României.

Pesta porcina africană este o boală virală a porcinelor domestice și sălbatice, cu evoluție rapidă și mortalitate de 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin, singura cale de a feri animalele fiind respectarea unor măsuri de protecție la venirea în contact cu animalele sănătoase.

Potrivit actului normativ adoptat astăzi, se aduc următoarele modificări:

În situația confirmării oficiale de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a unui focar de pestă porcină africană sau a unui focar de altă boală infecţioasă pe teritoriul unui stat vecin, vânarea organizată a animalelor sălbatice pe adâncimea de 500 metri de la fâşia de protecţie a frontierei de stat către interior, pentru frontiera de uscat, şi de la limita terenului inundabil, pentru frontiera de apă este permisă numai ziua și numai de la fâșia de protecție a frontierei de stat către interior, de către gestionarii fondurilor de vânătoare, cu avizul prealabil al șefului sectorului de poliție de frontieră.

Prin aceste precizări se simplifică procedurile administrative, astfel încât, în situaţia confirmării oficiale a unui focar de pestă porcină africană sau a unui focar de altă boală infecţioasă pe teritoriul unui stat vecin, să se acţioneze în regim de urgenţă la vânarea organizată a animalelor sălbatice.

În situaţii de excepţie, motivate de menţinerea biodiversităţii faunei sălbatice şi de păstrarea echilibrului ecologic, administratorul, la propunerea autoritaţii publice centrale care răspunde de protecţia mediului și Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, aprobă prin ordin restrângerea sau extinderea perioadei de vânătoare la unele specii de interes cinegetic.

Din momentul confirmării oficiale a unui focar de pestă porcină africană, pe suprafaţa unuia sau mai multor fonduri cinegetice, pe durata existenţei focarului, se extinde perioada de vânare pe tot parcursul anului, în limita cotelor de recoltă stabilite, pentru specia mistreț. Această prevedere completează în mod corespunzător paleta de măsuri necesare limitării extinderii epizootiilor.

SE SCAPĂ GREU DE PESTA PORCINĂ AFRICANĂ

Din ianuarie 2014, Uniunea Europeană se confruntă cu o boală transfrontalieră extrem de gravă a suinelor domestice şi sălbatice –pesta porcină africană (PPA) – boală foarte greu de eradicat dacă pătrunde într-un teritoriu şi care implică eforturi financiare şi de personal deosebite.

Controlul bolii implică cheltuieli mari, determinate de două aspecte: cele referitoare la combaterea răspândirii bolii și cele determinate de pierderile producătorilor cărora li se aplică restricţii la comerţul intracomunitar şi la export.

De asemenea, comisarul European Vytenis Andriukaitis a solicitat României să întreprindă acțiuni urgente și decisive în acest domeniu, astfel încât, în cazul apariției bolii, măsurile de control și combatere să fie prompte și eficiente.

România a făcut eforturi, în anii anteriori, care au dus la eradicarea pestei porcine clasice, o maladie diferită de pesta porcină africană, dar care a afectat comerțul intracomunitar din acest sector.

Sursa: Guvernul României

Vizualizat: 7053 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

13 decembrie 2024 - 06:01

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru renovarea şi dezvoltarea spațiului rural prin creşterea calității vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009.

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

13 decembrie 2024 - 05:51

Guvernul a aprobat joi, 12 decembrie 2024, un act normativ care vizează actualizarea Registrului Agricol pentru perioada 2025-2029. Fără adeverință de la Registrul Agricol, niciun fermier, crescător animale nu poate încasa subvențiile APIA.

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

13 decembrie 2024 - 05:35

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecție pentru etapa a doua de depunere a proiectelor aferente intervenției DR-25 Modernizarea infrastructurii de irigații din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

13 decembrie 2024 - 05:25

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 12 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 108.521.264,61 euro (539.929.424,90 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 479.478 fermieri, astfel:

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

12 decembrie 2024 - 17:06

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată OUG pentru modificarea art.16 alin. (1) din Legea nr. 195/2028 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, precum și a art. 15 alin (1) din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

12 decembrie 2024 - 09:13

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere, modifică sprijinul cuplat zootehnic pentru venit, SCVZ, pentru creșterea taurinelor de carne în sensul stabilirii vârstei minime în cazul animalelor care fac obiectul acestei forme de sprijin.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii