KWS+
Reclama header after big part 2

OIERII ROMÂNI S-AU DUS CU LÂNA OILOR PÂNĂ LA BRUXELLES, ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN!

Publicat: 19 octombrie 2018 - 20:38
1 comentarii   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

S-AU DUS SĂ VÂNDĂ LÂNA OILOR DIN ROMÂNIA! Mai mulți crescători de ovine din România au ajuns la Bruxelles, în Parlamentul European cu lâna mioarelor din România. Oierii s-au întâlnit cu reprezentanți ai Asociației Mondiale a Lânii cu scopul de a găsi o piață bună de desfacere pentru lâna oilor din România. În acest moment, fermierii plătesc mai mult pe tunsul unei oi decât încasează pe lână, spune europarlamentarul român Daniel Buda (PPE).

Crescătorii de ovine din România au fost primiți la Parlamentul European de europarlamentarul român Daniel Buda (PPE), membru și în Comisia de agricultură și dezvoltare rurală din Parlamentul European.

În Africa de Sud, cu lâna de la câteva zeci de oi, o familie îşi poate „ţine” copilul la şcoală iar în România, acelaşi produs, constituie un „balast” pentru fermieri!

În cursul dimineţii (vineri, 19 octombrie 2018 n.r.), împreună cu reprezentanţi ai asociaţiilor de crescători, domnul Doru Pop, preşedintele asociaţiei Crescătorilor de Animale „Someşana”, domnul Vasilică Bratu, preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din Sibiu, domnul Florin Dragomir, preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine „Eco Mioriţa”, precum şi cu primarul oraşului Novaci, domnul Dumitru Leuştean, am avut o întâlnire la Bruxelles cu reprezentanţi ai Asociaţiei Mondiale a Lânii. Această structură asociativă a fost înfiinţată în anul 1930 și reuneşte crescători din întreaga lume, având sute de membri.

oieri-lana-bruxelles_b

Evident, discuţiile au fost legate de posibilitatea valorificării producţiei de lână din România. Pentru cunoscători, lâna, în vremurile nu demult apuse, constituia un produs care asigura o sursă importantă de venituri pentru fermieri. Din păcate, astăzi, acest produs constituie un balast pentru fermieri, în condiţiile în care, pentru tunderea unei oi se plăteşte 3-4 lei iar preţul încasat pe lână este undeva de 2-2,5 lei, în cel mai fericit caz. De multe ori, cei care au ochi să vadă, pot constata cu uşurinţă grămezile de lână aruncate de crescătorii de oi pe câmpuri.

oieri-lana-doi_b

Deşi există un program naţional în acest domeniu, Daea a falimentat oaia şi atunci când vorbim de lână. Lipsa interesului manifestat de guvernanţi este dată şi de incapacitatea acestora de a lua contact cu principalele structuri asociative cum este spre exemplu Asociația Mondială a Lânii care ar fi avut posibilitatea să creeze oportunități pentru acest produs atât de răspândit în sectorul zootehnic românesc. Din discuțiile purtate cu doamna Dalena White, secretar general al Asociației Mondiale a Lânii, am convenit stabilirea unor vizite punctuale în România a unor specialiști, consultanți și experți în acest domeniu, pentru a face o evaluare concretă a potențialului pe care îl are România în această zonă și, în același timp, pașii concreți în vederea creării capacităților de depozitare, sortare și vânzare a lânii.

În urma discuțiilor purtate de dimineață, sunt extrem de încrezător în viitorul acestui sector. Cu siguranță, lâna românească își va găsi locul și rostul în economia mondială a lumii. Vă voi ține la curent cu următorii pași concreți făcuți în această direcție, a scris eurodeputatul, pe pagina sa oficială de Facebook.

Vizualizat: 13213 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

VOCEA FERMIERULUI: FERMIERUL LUCREAZĂ TERENUL, IAR FIUL PRIMARULUI IA SUBVENȚIA APIA!

VOCEA FERMIERULUI: FERMIERUL LUCREAZĂ TERENUL, IAR FIUL PRIMARULUI IA SUBVENȚIA APIA!

23 ianuarie 2021 - 18:04

FERMIERII NE SCRIU! AGROINFO primește în fiecare zi mesaje de la fermieri. Multe dintre aceste mesaje arată nedreptățile sau dezvăluie cazuri care sunt de competența procurorilor, în multe rânduri, fermierii își strigă necazul, nemulțumirea față de autorități, furia pentru cum sunt gestionați banii pentru agricultură. Deși trăim, măcar teoretic, în democrație, multor fermieri le este teamă să-și expună punctul de vedere. Le este teamă că autoritățile, fie locale, fie centrale, se vor răzbuna pe ei.

CE SPUNE UN DIRECTOR APIA DESPRE ȚĂRANII ȘI FERMIERII ROMÂNI!

CE SPUNE UN DIRECTOR APIA DESPRE ȚĂRANII ȘI FERMIERII ROMÂNI!

23 ianuarie 2021 - 10:52

ANALIZĂ APIA. Țăranii de ieri au devenit FERMIERII de SUCCES de astăzi. De la Tânăr Fermier la Mic Fermier, într-un timp destul de scurt, dar cu multa dăruire și muncă, se poate ajunge Mare Fermier cu peste 50 de hectare de pământ în exploatație, spune directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Cluj, Ioan Merca, într-o analiză făcută pentru revista oficială APIA.

ȘEFUL APIA, ANUNȚ ACUM DESPRE PLATA SUBVENȚIILOR APIA!

ȘEFUL APIA, ANUNȚ ACUM DESPRE PLATA SUBVENȚIILOR APIA!

23 ianuarie 2021 - 10:09

PLATA SUBVENȚIILOR APIA. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 93% din fermierii eligibili care au solicitat sprijin pentru Campania 2020, iar până la acest moment a fost identificat un număr de circa 10.000 de fermieri care nu sunt eligibili la plata subvențiilor APIA aferente anului 2020, a anunțat directorul general APIA, Adrian Pintea.

Exporturile de CARNE de PORC din UE au atins un nivel RECORD în 2020

Exporturile de CARNE de PORC din UE au atins un nivel RECORD în 2020

22 ianuarie 2021 - 14:01

În primele zece luni ale anului 2020, Uniunea Europeană (+UK) a exportat mai multă carne de porc decât în tot anul 2019, stabilind astfel un nou record. Această creştere a exporturilor de carne de porc din UE+UK a fost determinată de cererea puternică venită din partea Chinei şi în ciuda restricțiilor de transport, sacrificare și export datorate crizei coronavirusului, dar și apariția unor noi focare de pestă porcină africană (PPA) în unele state UE.

OILE ÎNECATE ÎN PORTUL MIDIA, GĂSITE DUPĂ UN AN ÎNGROPATE LA TULCEA!

OILE ÎNECATE ÎN PORTUL MIDIA, GĂSITE DUPĂ UN AN ÎNGROPATE LA TULCEA!

22 ianuarie 2021 - 11:58

ANCHETĂ. Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea a suspendat activitatea singurului incinerator de animale din judeţ, în urma unor suspiciuni că ovinele înecate în urmă cu peste un an în Portul Midia au fost îngropate în loc să fie incinerate, şi a amendat proprietarul acestuia cu 1.200 de lei din cauza neconformităţilor constatate, miercuri, în timpul unui control. Procurorii anchetează cazul și au emis mandate de percheziție.

PROGNOZA AGROMETEOROLOGICĂ 22 - 28 Ianuarie 2021!

PROGNOZA AGROMETEOROLOGICĂ 22 - 28 Ianuarie 2021!

22 ianuarie 2021 - 11:15

Caracteristici meteorologice. Pe ansamblu, perioada se va caracteriza printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod normal, în cea mai mare parte a țării.

ȘEFUL APIA: ANUNȚ DESPRE PLATA AJUTORULUI COVID-19 PENTRU FERMIERI!

ȘEFUL APIA: ANUNȚ DESPRE PLATA AJUTORULUI COVID-19 PENTRU FERMIERI!

22 ianuarie 2021 - 08:58

AJUTOARE EXCEPȚIONALE FERMIERI. Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, anunță că toți fermierii, crescătorii de animale, eligibili pentru plata ajutorului Covid-19 și-au primit integral sumele cuvenite.

JUDEȚUL CU FERMIERI MARI! 86,2% DIN TOTAL SUPRAFAȚĂ SOLICITATĂ LA PLATA APIA SUNT FERME de PESTE 50 HA!

JUDEȚUL CU FERMIERI MARI! 86,2% DIN TOTAL SUPRAFAȚĂ SOLICITATĂ LA PLATA APIA SUNT FERME de PESTE 50 HA!

22 ianuarie 2021 - 08:18

SUBVENȚIA APIA PE HECTAR. Suprafața aferentă cererilor de plată de peste 50 ha reprezintă 86,2% din totalul suprafeței declarate în județul nostru, declară directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Ialomița, Virgil Dorobanțu. Este județul cu fermieri mari, unde terenurile sunt comasate.

SUBVENȚII APIA DE 1.000 DE EURO/FAMILIE!

SUBVENȚII APIA DE 1.000 DE EURO/FAMILIE!

22 ianuarie 2021 - 07:36

PLĂȚI ÎN AGRICULTURĂ. Dacă sumele plătite prin APIA le raportăm la numărul de locuitori ai județului Covasna de aproximativ 200.000 loc. revine suma de 325 euro /cap de locuitor, respectiv aproximativ 1000 euro / familie, spune directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Covasna, Marius Popică.

ANUNȚUL UNUI DIRECTOR APIA DESPRE PLATA SPRIJINULUI CUPLAT, SUBVENȚIA MARE!

ANUNȚUL UNUI DIRECTOR APIA DESPRE PLATA SPRIJINULUI CUPLAT, SUBVENȚIA MARE!

22 ianuarie 2021 - 07:15

SUBVENȚIILE APIA CELE MAI RÂVNITE. Numărul de animale pentru care crescătorii solicită sprijin cuplat zootehnic aproape că s-a triplat în 2020, spune directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Covasna, Marius Popică. Aceeași situație și-n cazul sprijinului cuplat vegetal, a crescut numărul de hectare pentru care se cere această subvenție.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
Dan L.
|
10. 19, 2018. Friday 21:42
nu activez in sectorul zootehnic, dar nu e normal, nu va mai luati dupa acest buda, este un idiot, daca consumatorul nu este interest cum vreti sa vindeti ??? cine vreti sa va dea bani pe lana ? acest habarnist de buda numai tampenii initiaza ca doara nu pierde el bani, schimbatii conceptia cumparatorului, faceti in asa fel ca cumparatorul sa fie interest si sa cumpere altfel … faliment, dar din pacate acesti indivizi ca buta si celalt care ii arde focul dacic prin cap de au mai mult succes
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

Cel mai rapid tractor din lume! #JCB

Cel mai rapid tractor din lume! #JCB

Asa arata cel mai rapid tractor din lume! JCB a stabilit cu acest Fastrac din seria 8000 modificat recordul mondial de viteza pentru un tractor. Se intampla in iunie pe un circuit din Marea Britanie, unde acest tractor a atins viteza de 166,7 km/h! La Agritechnica, a fost una dintre atractii... #JCB#NHR#DLG#AGRITECHNICA

Tehnologia aplicată la tomate de Florin Pop Semințe și tehnilogie Syngenta pentru cultura de pepene – Edina Uifalusi, Piscolt, jud. Satu Mare Branislav Giurici, despre cum și-a asigurat plantația de portaltoi de viță-de-vie

Bancul zilei

Gospodina

Gospodina
E rău atunci când soţia nu ştie să gătească... Detalii