INTERZICEREA EXPORTULUI DE ANIMALE VII ȘI TĂIEREA SUBVENȚIILOR! Scandal în Parlamentul European! Eurodeputații au cerut Comisiei Europene, Consiliului UE interzicerea exportului de animale vii din România, dar și tăierea subvențiilor agricole pentru crescătorii de animale, ca urmare a scufundării în Portul Midia a navei încărcată cu 14.600 de oi. De ce să fie pedepsit fermierul român care-și crește cu greutate animalele, cu sacrificii, griji și nopți nedormite pentru un accident în care nu are niciun amestec?!
Deputații europeni au cerut în Parlamentul European interzicerea exportului de animale vii din România, înăsprirea legislației în domeniu și chiar tăierea subvențiilor agricole pentru crescătorii români de animale. Discuțiile aprinse din Parlamentul European au fost iscate de ce s-a întâmplat cu nava încărcată cu 14.600 de ovine din România pentru Libia. Nava s-a scufundat la scurt timp după plecarea din Portul Midia, iar cadavrele ovinelor sunt în putrefacție în apele Mării Negre nefiind nici acum recuperate.
Autoritățile veterinare din România care au aprobat acest transport și care au supravegheat condițiile au spus că au fost respectate toate prevederile din legislația europeană. Transportatorii au eșuat în responsabilitatea pe care o au de a transporta în mod sigur și protejat animalele la destinație, a spus un eurodeputat.
Alți europarlamentari au cerut anchetă și sancțiuni pentru România și chiar tăierea subvențiilor pentru fermierii români.
Nu este acceptabil ca regulile europene să fie încălcate de ani de zile în așa fel. Parlamentul European trebuie să înființeze o comisie de anchetă pentru elucidarea acestui eșec și cred că și subvențiile agricole ar trebui tăiate, a propus un alt europarlamentar.
VEZI VIDEO CU SOLICITĂRILE EURODEPUTAȚILOR!
Eurodeputații români, indiferent de culoarea politică, fac front comun pentru ca fermierii români să nu fie pedepsiți cu tăierea subvențiilor și interzicerea exportului de animale vii. Nu se poate să fie pedepsiți fermierii români pentru ceea ce s-a întâmplat în Portul Midia.
Soluția nu este stoparea exportului de animale vii, ci înăsprirea regulilor pe care le impunem țărilor terțe, în special când e vorba de transport pe distanțe mari, monitorizarea atentă a respectării acestor reguli, a cerut europarlamentarul Carmen Avram (S&D).
Haideți să fim realiști. Erori umane pot să apară peste tot, avem avioane care au căzut, avem accidente de circulație pe autostrăzi, pe șosele și așa mai departe. Asta nu înseamnă că trebuie să devenim dintr-odată habotnici. Sigur că sunt niște chestiuni pe care trebuie să le facem și acest lucru poate să ne ajute pe noi într-o abordare constructivă în viitor. Și când spun acest lucru, mă refer la ceea ce înseamnă dezvoltarea capacităților de abatorizare a animalelor cât se poate de aproape de locul în care au fost crescute, a spus europarlamentarul Daniel Buda (PPE).
Politicile europene trebuie să le ofere statelor membre mecanisme și resurse financiare care să le permită să se îndrepte în această direcție. Adică, dacă eu cresc animale într-o anumită zonă, să le pot procesa, să le pot abatoriza în acel loc.
Nici într-un caz nu pot să fiu de acord, și să fie foarte clar că nu pot să fiu de acord, cu ceea ce înseamnă suspendarea transportului animalelor vii, indiferent de perioada anului. Nu au decât transportatorii, și aici, sigur, intervine rolul autorităților statului de a verifica și de a se asigura că, într-adevăr, acești transportatori asigură condițiile necesare și suficiente pentru ca animalul să se bucure de acea bunăstare pe perioada transportului, a mai spus Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală din Parlamentul European.
Fiecare crescător din România ține la animalele pe care le crește și la produsul lui pe care trebuie să-l vândă. Noi nu cred că putem să ne punem în pielea crescătorului român de animale și să înțelegem cât de greu își cresc ei oile sau vitele, de câte sacrificii e nevoie, de câte nopți nedormite, de câte griji, de câte obstacole au în cale până ajung să-și aducă animalul la momentul în care poate fi vândut, a mai spus eurodeputatul Carmen Avram.