AGROINFO.RO Intermediarii sau samsarii au fost singurii care au scos profit din subvenția la lâna de oaie, a declarat ministrul desemnat la Agricultură, Adrian Oros, la audierile, ținute miercuri, în Parlamentul României. Ajutorul de minimis de 2 lei pe kilogramul de lână pe an ar fi trebuit să ajungă în buzunarele crescătorilor de ovine, dar Programul Lâna a lăsat loc unor afaceri înflorite la limita legii.
Legat de Programul Lâna, în 2019 a fost mai slab accesat de către beneficiari și am identificat foarte mari nereguli în acest program, din păcate. Ce se întâmplă? Aici au câștigat doar intermediarii, care colectează lână doar scriptic și percep, culmea, de le fermieri între 200 și 400 de lei pe tonă de lână pe care o trec în carnetele de comercializare a acestora, pe care aceștia le depun la DAJ-uri (direcții agricole județene n.r.) pentru a lua ajutorul de minimis. Și dacă ne uităm și facem un calcul, ne uităm pe balanța de anul trecut, noi, ca țară, am export 7.795 de tone de lână, în valoare de 3 milioane de euro. Dacă înmulțim cele 7.000 de tone cu 2 lei subvenția, vom vedea că subvenția a fost mai mare cu 150 de euro.
Deci, subvenția a fost mai mare decât prețul la care s-a vândut lâna în exterior. Deci, practic, noi am exportat toată subvenția. Singurii care au câștigat, au fost acești intermediari. Și am importat, sigur, lână prelucrată, 370 de tone, cu un 1,6 milioane de euro. Dar ce este interesant? În aceste rapoarte de control s-a observat că fermierii, sau unii fermieri, aveau producții pe cap de oaie până la 36 de kilograme de lână. De aceea am impus, în acest program, un maxim de 4 kilograme de lână, a spus ieri, 19 februarie 2020, ministrul Adrian Oros, în Parlament.
De ajutorul de minimis la lână beneficiază crescătorii de ovine înscriși în Programul de ajutor de minimis pentru lână, gestionat de direcțiile agricole, și care fac dovada cu acte, facturi sau file din carnetul de comercializare, că au vândut lâna oilor. Cuantumul ajutorului pe an este de 2 lei/kg de lână comercializată. Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a anunțat că subvenția la lână nu se va mai acorda decât pentru o cantitate de maxim 4 kilograme de lână recoltate de la o oaie cu scopul de a stopa fraudarea banilor.
Ministrul desemnat la Agricultură, Adrian Oros, a fost avizat favorabil miercuri, 19 februarie 2020, de comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului.