KWS+
Reclama header after big part 2
AGRICOVER

MINISTRUL OROS: AVEM O VESTE BUNĂ pentru APICULTORI!

Publicat: 15 iulie 2020 - 14:03
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

AJUTOARE APICULTORI. Avem o veste bună pentru apicultori, a anunțat astăzi ministrul agriculturii, Adrian Oros, în conferința de presă susținută la sediul MADR. Vestea este legată de ajutoarele de care beneficiază apicultorii.

Avem o veste bună pentru apicultori, pentru că condițiile anul acesta nu au fost prielnice nici pentru apicultură, au afectat foarte mult apicultorii, am demarat un proiect de hotărâre de Guvern prin care modificăm HG 339/2020 privind aprobarea Programului Național Apicol pentru perioada 2020-2022, în care acordăm câte 50 de milioane de lei pe an acestui sector, tocmai pentru a-i ajuta să aplice, să fie cât mai mulți beneficiari ai acestui program. Practic, am extins termenul de depunere de la 1 august 2020 la 1 septembrie 2020. Sigur, acest lucru l-am făcut la multele solicitări venite din partea apicultorilor, astfel încât să asigurăm o continuitate a activității, absorbția fondurilor respective, dar să ajutăm în acest an greu și acest sector, a declarat miercuri șeful MADR.

Potrivit proiectului de act normativ, publicat pe site-ul oficial MADR, este aprobată o derogare pentru anul 2020 în sensul prelungirii termenului de depunere a unor documente justificative în cadrul acțiunilor „Raţionalizarea transhumanţei/stupăritului pastoral” și „Îmbunătăţirea calităţii produselor în vederea unei mai bune valorificări a produselor pe piaţă”, până la data de 1 septembrie 2020. Documentele vizate de derogare sunt: copia cărţii de identitate a remorcii apicole; copia buletinului de analize fizico-chimice/reziduuri.

Vizualizat: 5207 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

APIA: AJUTOARE APICULTORI pentru MINIM 75 DE FAMILII DE ALBINE! CONDIȚII ȘI ACTE!

APIA: AJUTOARE APICULTORI pentru MINIM 75 DE FAMILII DE ALBINE! CONDIȚII ȘI ACTE!

SUBVENȚII APICULTURĂ 2020. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță apicultorii că pot depune cererile pentru obținerea, anul acesta, de ajutoare pentru cumpărarea de cutii, echipamente de protecție, accesorii, remorci și mijloace de încărcare și descărcare a stupilor în pastoral. AGROINFO vă pune la dispoziție condițiile pe care trebuie să le îndepliniți și actele necesare pentru obținerea ajutorului.

Alte articole in aceasta categorie

Aprobă Guvernul în această săptămână ajutorul Covid pentru crescătorii de bovine?

Aprobă Guvernul în această săptămână ajutorul Covid pentru crescătorii de bovine?

14 iunie 2021 - 16:47

Crescătorii de bovine ne întreabă dacă se mai aude ceva de ajutorul Covid la bovine. Proiectul de ordonanță de urgență care instituie acest ajutor a fost publicat pe site-ul MADR în 21 aprilie 2021. Ministrul agriculturii a anunțat săptămâna trecută că speră ca ordonanța să fie aprobată de Guvern în această săptămână.

Nou Regulament UE din 11 iunie! Cuantum plăți directe pentru fermieri pentru anul 2021!

Nou Regulament UE din 11 iunie! Cuantum plăți directe pentru fermieri pentru anul 2021!

14 iunie 2021 - 11:23

Cuantumurile plăților directe care urmează să fie acordate fermierilor în cadrul schemelor de sprijin și care depășesc 2 000 EUR pentru o cerere de ajutor depusă pentru anul calendaristic 2021 se reduc cu o rată de ajustare de 1,658907 %, precizează Comisia Europeană în Regulamentul (UE) din 11 iunie 2021 de stabilire a ratei de ajustare a plăților directe în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului pentru anul calendaristic 2021.

Comunicat APIA de astăzi!

Comunicat APIA de astăzi!

14 iunie 2021 - 10:13

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că la data de 11 iunie 2021 s-a încheiat Campania de primire a cererilor unice de plată aferente anului 2021, inclusiv perioada de depunere cu penalități, anunță APIA într-un comunicat transmis astăzi, 14 iunie, pentru Agroinfo.

Bagi în animal porumb cu 1 leu/kg, vinzi vițelul cu 8-9 lei/kg și ai subvenție de 5 lei!

Bagi în animal porumb cu 1 leu/kg, vinzi vițelul cu 8-9 lei/kg și ai subvenție de 5 lei!

14 iunie 2021 - 08:56

Am dat 50 de lei pe adeverință de la medicul veterinar ca să cer subvenția la APIA pentru vaci și am primit de la APIA 20 de lei subvenție pentru toate cele 4 vaci pe care le am. Nu mi-am scos nici banii de adeverință, de unde să mai scot și hrana pentru animale, i-a scris Maria Bondar ministrului agriculturii, Adrian Oros. Micii fermieri, crescători de animale au nevoie de multă rezistență anul acesta ca să nu renunțe. A explodat prețul la hrana pentru animale, a rămas mic prețul dat de abator, iar subvențiile APIA, de nimic.

Oier mare și exportator: Prețul la maxim la ovinele românești pentru export!

Oier mare și exportator: Prețul la maxim la ovinele românești pentru export!

13 iunie 2021 - 13:21

Prețul la maxim astăzi la ovinele românești pentru export! Spune unul dintre marii fermieri români, Gigică Apostol din comuna Baia, județul Tulcea. Crescătorul de oi adaugă că e și normal ca prețul să fie mare,  furajele sunt foarte scumpe anul acesta, munca la ovine este foarte grea, costurile multe, iar crescătorul trebuie să-și scoată banii peste prețul de producție, altfel merge în pierdere și nu mai are rost să ducă ferma mai departe.

Secretar de stat MADR: Ajutorul național tranzitoriu!

Secretar de stat MADR: Ajutorul național tranzitoriu!

13 iunie 2021 - 11:27

Sumele acordate anul acesta, în contul anului trecut, pentru ajutoarele naționale tranzitorii jignesc fermierul, crescătorul român de animale, spus franc, fără ocolișuri. Este una dintre cele mai mari supărări și dezamăgiri, pentru că ANT-ul este o subvenție populară de care beneficiază numărul cel mai mare de crescători de animale, fermieri.

Comunicat Agra Asigurări: 2,9 milioane ha asigurate și peste 4500 de fermieri asigurați!

Comunicat Agra Asigurări: 2,9 milioane ha asigurate și peste 4500 de fermieri asigurați!

13 iunie 2021 - 10:23

Agra Asigurări, compania care a introdus digitalizarea în sectorul asigurărilor agricole, aniversează 5 ani de activitate în România. Bilanțul acestei perioade indică peste 4500 de fermieri asigurați cu peste 2.9 mil. ha suprafețe cultivate, 4 categorii de produse de asigurare în portofoliu.

Prețuri mai mari pe tona de grâu, rapiță și porumb!

Prețuri mai mari pe tona de grâu, rapiță și porumb!

13 iunie 2021 - 09:44

Preţul grâului la recoltă a trecut de 200 euro/tonă pentru prima dată în ultimii cinci ani. Grâul de panificaţie se vinde cu 217 euro/tonă, rapiţa cu 543 euro/tonă, iar porumbul se negociază cu 269 euro/tonă, preţuri mai mari cu 20-50% faţă de acum cinci ani, scrie Ziarul Financiar.

Mesajul ministrului Adrian Oros pentru fermierii care-l critică și-i cer demisia!

Mesajul ministrului Adrian Oros pentru fermierii care-l critică și-i cer demisia!

13 iunie 2021 - 08:28

Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a fost întrebat, în direct la Agro TV, săptămâna aceasta, ce le răspunde fermierilor, crescătorilor de animale care-l critică și-i cer demisia.

APIA: Calcul subvenția APIA pe pășune pentru acest an!

APIA: Calcul subvenția APIA pe pășune pentru acest an!

13 iunie 2021 - 06:51

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) acordă și anul acesta subvenția pe pășune. Doar fermierii care au depus cererea unică de plată și care îndeplinesc mai multe condiții și vor depune anumite documente vor încasa acești bani. Schemele de plată care intră în calculul subvenției APIA pe pășune astfel încât să crească suma pe hectar acordată de APIA.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

KRONE BiG Pack – Randament și densitate!

KRONE BiG Pack – Randament și densitate!

KRONE BiG Pack – Randament și densitate!

Semănătoarea TUME Nova Combi Star 4000 Ferma de vaci complet automatizată: robot de muls DeLaval, plug raclor, robot de hrănit viței Grădina lui Piper - o livadă intensivă, irigată și protejată

Bancul zilei

Ghinion...

Ghinion...
Un porc se uită la o priză. Detalii