„Omul potrivit la locul potrivit” este explicaţia multor reuşite. Extrapolând acest dicton la tehnologia de cultură a plantelor, spunem că „soiul potrivit la locul potrivit” este alegerea care ar putea fi considerată cheia de boltă a tehnologiei agricole.
Desigur, este mult mai uşor de zis decât de făcut, pentru că alegerea potrivită se poate dovedi destul de dificil de pus în practică. Şi asta dacă luăm în considerare numai două criterii: diversitatea de soiuri prezente în piaţă şi diversitatea condiţiilor pedoclimatice din diferitele zone agricole.
Diferenţe între soiurile de grâu, vizibile în etapa răsăririi
Începând cu vara acestui an, în ciuda prognozei meteorologice, în Banat s-a înregistrat excedent de precipitaţii, caracteristică ce a dus la creşterea cantităţii de apă acumulată în sol. Efectul pozitiv a constat în recolta excelentă de porumb. Dar reversul a fost o pregătire dificilă a solului pentru semănatul grâului, suprafeţele însămânţate rămânând cu mult în urmă faţă de cele prognozate.
Pe la jumătatea epocii de semănat a mai survenit o ploaie importantă cantitativ, de 40-50 litri/mp, iar temperaturile au fost mai reduse. Un sol umed se răceşte mai rapid, dar se încălzeşte mai lent la temperaturi crescute. Dar vremea a rămas rece, iar nebulozitatea a fost accentuată în această perioadă.
Reacția soiurilor de grâu la aceste condiții specifice a fost foarte diferită, iar diferențele între soiuri au fost mult mai evidente decât în alți ani. Răsărirea plantelor din diferite soiuri a durat mai mult decât de obicei: între 14 şi 18 zile pentru soiurile semănate la data de 21 octombrie și între 12 și 17 zile pentru soiurile semănate la data de 31 octombrie. Răsărirea culturilor a durat ceva mai mult la soiurile semănate mai devreme pentru că după semănat au căzut 40 litri/mp, iar vremea s-a răcit.
O altă caracteristică importantă și foarte vizibilă în această toamnă este vigoarea după răsărire. Și cu privire la această caracteristică sunt diferențe între soiuri, unele foarte ușor de remarcat. Semănate în aceeași zi (practic la interval de 1-4 ore), unele soiuri sunt viguroase, cu foliaj bine dezvoltat, iar altele au vigoare mică. Unele soiuri vor recupera aceste diferențe. Valoarea soiurilor nu este dată de aspectul din acest moment, ci de ceea ce vor aduce pe cântar!
La această dată, câmpurile de experiențe ale Şcolii de Soiuri 2015 sunt etichetate și pot fi vizitate de către cei ce doresc.
Articolul integral să găseşte în revista Recolte bogate – decembrie 2014!