COOPERATIVELE AU LEGE! Deputații au votat marți, 28 iunie, în unanimitate, modificarea și completarea legii cooperației agricole, spune Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.
Astăzi, în Camera Deputaților, a fost votată cu 211 voturi pentru, nici un vot împotrivă, nici o abținere, legea privind modificarea si completarea legii cooperației agricole nr.566/2004 așa cum a fost discutată cu partenerii de dialog social. Mulțumesc în primul rând deputaților din Comisia de agricultură, președintelui Camerei și Biroului permanent care au înțeles urgența adoptării acestui proiect de act normativ! Se întâmplă și lucruri bune, declară Daniel Botănoiu.
În proiectul pentru modificarea legii cooperației, în așteptare încă din septembrie 2015, sunt prevăzute facilități fiscale pentru cooperativă și pentru membrii cooperatori: reducerea cu 20% a impozitului pe profit în primii 5 ani de activitate; scutirea membrilor de la plata impozitului pe venituri în cazul persoanelor juridice, microîntreprinderi, şi de la plata impozitului pe norma de venit în cazul persoanelor fizice (PF, PFA, II, IF), pentru producţia valorificată prin/către cooperativa agricolă; în cazul cooperativelor microîntreprinderi, acestea să plătească impozit pe profit şi să fie scutite de la plata impozitului pe venituri; scutirea de la impozitul pe proprietate a bunurilor membrilor cooperatori utilizate în cadrul cooperativei agricole.
Mulți fermieri așteaptă această lege. Pe mine m-au căutat fermieri din Suceava care vor să-și construiască o cooperativă agricolă și așteaptă această lege. De asta l-am și rugat pe domnul prim ministru Dacian Cioloș să urgenteze adoptarea legii, a declarat fermierul Mircea Ciurea, fondatorul primei cooperative agricole din Transilvania din perioada postdecembristă.
Fermierul Gavrilă Tuchiluș, managerul general Agrimat SA Matca, Galați, așteaptă această lege pentru că, așa cum ne-a spus, a demarat organizarea unei cooperative agricole pentru micii fermieri, păgubiți de prețul de batjocură oferit pe litrul de lapte. Asocierea fermierilor gândită de Gavrilă Tuchiluș va include un lanț integrat de producție, de la colectarea materiei prime, procesare și, extrem de important, comercializare.