O REȚEA CARE SĂ REZOLVE PROBLEMA VÂNZĂRII PRODUSELOR ROMÂNEȘTI! Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a anunțat joi, 2 iulie 2020, la conferința de presă că-n programul de relansare a agriculturii, problema vânzării produselor românești va fi rezolvată prin crearea unei rețele de colectare, depozitare și distribuire a produselor de la fermieri. Șeful MADR a detaliat vineri, 3 iulie, acest plan pentru care sunt alocate 500 de milioane de euro.
Sunt din ce în ce mai mulți producători locali, care produc foarte bine, sunt produse românești de calitate, încep să fie și produse certificate pe scheme de calitate, dar problema rămâne aceeași, a colectării, a depozitării și a valorificării în condiții avantajoase. Și este foarte greu, și trebuie să o spunem, pentru un producător și un procesator mic, care, în România, este de regulă, un producător și un procesator român, să vândă în marile lanțuri (de magazine n.r.), pentru că, condițiile contractuale impuse, trebuie spus, nu sunt foarte avantajoase.
De asemenea, prin piețele agroalimentare, iarăși, valorificarea este aproape insignifiantă, se valorifică puțin. Și atunci, singura soluție este de a sprijini crearea unui lanț de colectare, depozitare și distribuție a produselor românești. Cum vrem să stimulăm să apară acest lanț? Pentru că statul nu se va implica direct, doar va finanța niște proiecte ale unora care doresc să facă acest lucru, să participe la acest lanț.
Am gândit 8 depozite regionale, mari, logistice, pentru fiecare zonă de dezvoltare, care să fie toate conectate la actualele depozite pe care le au fie procesatorii sau fermierii mai mari, fie cooperativele, pentru că sunt, mai ales în zona legumicolă, sunt deja cooperative foarte bine articulate, care au depozite, care încep să facă procesare și toate aceste depozite care sunt și vor mai fi, pentru că noi vom continua să finanțăm, cum am spus, aceste măsuri de stimulare a procesării și depozitării, toate aceste măsuri să fie interconectate în acest lanț prin cele 8 depozite regionale. Acolo există și multă cunoștință și experiență, vor participa toți distribuitorii care acum sunt și pot să ajungă în fiecare localitate, la fiecare magazin de cartier, și vrem să creăm o rețea de colectare, depozitare și distribuție a produselor românești. Asta vrem să facem prin acest program de creștere a rezilienței, unde am alocat 500 de milioane de euro, a declarat vineri, 3 iulie, ministrul agriculturii, la Radio Someș.