INFLAȚIE de ZILE DE SĂRBĂTOARE!

Parcă totuși mai puțin bogate decât punga cu ajutoare sociale. Și când vine în sfârșit și prima zi națională a produsului românesc, uite domne că lumea e ocupată. Sau prea plictisită de atâta sărbătorit. Cu atâtea zile mondiale, universale sau doar internaționale, o prăpădită de zi națională este clar o bagatelă. Mai ales când e vorba de produsul românesc. Cine să mai bage în seamă o inițiativă de acest gen când exact pe 10 octombrie se serbează Ziua Mondială a Sănătății Mintale dar și Ziua Mondială de Luptă împotriva Pedepsei cu Moartea?!... Oricum sărbătorile naționale sunt din ce în ce mai flasce. Cum flască este și mândria națională. Ca o mămăligă de oraș. Iar dacă nu se lasă cu ceva moca sau cu vreo manea de soi e și mai vai. Nu tu fasole cu cârnați la cazan. Nu tu o stacană cu must la liber, nu tu o pastramă în vârf de băț. Sărăcie mare în cel mai bogat an agricol.
Am luat totuși la ochi aliniamentul produsului românesc de dincolo de aleea cariatidelor din dreptul statuii lui Charles de Gaulle. Evident că în parcul Herăstrău. O locație superbă. Plină de străini. Mai ales într-o splendidă zi de început de octombrie. Tarabele aliniate ca la o inspecție de front erau lipsite de zorul clienților. Nu spun că prețurile sunt mari, pentru că la cât de rar este produsul românesc ar trebui să fie și mai mari.
MADR a pregătit locația și utilitățile din bugetul său. Expozanții erau mulțumiți că nu plătesc nimic și poate de aceea au zis să mai pună ceva la preț. Ca să nu fie coadă prea mare. Iar la locul cu grătare am stat de strajă o oră să mi se prăjească o pastramă de am sărăcit taraba cu apă plată. Nu știu vere cum se face că omul de la grătar se mișca de parcă era înțepenit. Iar pe la alte ocazii vezi cum zboară fleicile ca trasoarele din noaptea de 22 decembrie. Dar să nu umbrim ziua însorită a produsului românesc cu lipsa de productivitate la grătar, că poate după ce se termină sărbătoarea se încălzesc și ei, precum echipa națională după ce se duse neamțul la ale lui.
În rest oameni faini, produse tradiționale la greu și drapele tricolore la fiecare colțișor de baracă. Flori, bostani, struguri și tărtăcuțe. Miere de albine și pită cu cartofi lângă vitrine pline de cărnării afumate (norocul meu că am interzis de la doftor la asemnea bunătățuri). Cașcavele și șvaițere de mai că era să zic că-s prin Alpi, aproape toate tradiționale și de pus pe peretele de la răsărit. La închinat!

Produsul românesc este destinat străinilor răi. Celor care ne cumpără terenurile și ne asupresc femeile. Să facă cheag la inimă cu slană și pălincă. Să li se umfle carotidele de kurtoș kolac și polae-n brâu. Ce să mai, vere, abia acum înțeleg politica prețurilor la produsul autohton. Cohortele de producători români ne vor răzbuna pe veci.

Probabil, în curând și mămăliga va fi prea scumpă, ca să nu mai explodeze cumva din greșeală! Iar noi vom cumpăra fericiți pâine congelată ca franzelă proaspătă și merdenele americane. Că nici covrigii nu se mai fac decât cu făină otomană și doar pe deasupra cu un pic de mac românesc. Ca să vadă și egiptenii la ce folosim noi macul.

După ce văzurăm că naționala produsului românesc joacă deja în liga supermondială, eu propun ca ziua națională să fie una megauniversală. Să moară de ciudă toate caprele de pe toate celălalte universuri care nu au acces la micii cu muștar din Tecuci și la berea tradițională la țap cu barbă.