În perioada 16 iulie -18 august 2014, inclusiv, se depun cererile de plată pentru Măsura 215 - pachet a) - plăţi privind bunăstarea animalelor - porcine, sesiunea 1, anul 3 de angajament, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Potrivit sursei, pot depune cereri de plată beneficiarii Măsurii 215 - pachet a) - Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor, care au depus cereri de ajutor în conformitate cu prevederile OMADR nr. 149/2012.
Cererea de plată poate fi completată pe format de hârtie sau online de către beneficiar, individual prin accesarea site-ului www.apia.org.ro. După completarea online, cererea se tipăreşte şi, la fel ca şi cererea completată pe format de hârtie, se depune la Centrul Judeţean APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, pe a cărui rază teritorială se află sediul social sau pe raza teritorială unde are capacitatea de producţie cea mai mare.
Agenţia precizează că cererile de plata ar trebui însoţite, obligatoriu, de următoarele documente:
• copie CUI / CIF, după caz;
• copie buletin/carte de identitate a titularului/administratorului/reprezentantului legal/ împuternicitului;
• copie autorizaţie sanitar-veterinară/copie înregistrare sanitar-veterinară pentru exploataţiile comerciale tip A, după caz sau copii autorizaţii sanitar-veterinare/copii înregistrări sanitar-veterinare pentru exploataţiile comerciale tip A, după caz pentru mai multe exploataţii cu cod ANSVSA;
• copia schiţei adăpostului/adăposturilor pentru fiecare exploataţie cu cod ANSVSA (din care să reiasă adresa şi suprafaţa spaţiilor de cazare/spaţiul maxim de cazare pe compartiment, iar pentru pachetul 2 a), schita pereţilor exteriori cu suprafeţele transparente, pentru determinarea suprafeţei vitrate precum şi pentru sistemul de iluminare şi ventilaţie (admisie - evacuare aer) - pentru fiecare hală.)
• programul de iluminat: vară/ iarnă (în funcţie de dată schimbării orei) care să conţină intervalul orar pe perioade, in functie de tehnologia de crestere si categoria de porcine, după caz;
• graficul de livrare estimat anual;
• graficul de populare estimat anual;
• copia declaraţiei pe suprafaţă, dacă este cazul;
• împuternicire şi copii acte de identificare împuternicit, dacă este cazul;
• document coordonate bancare; alte documente justificative, dacă este cazul.
În cadrul angajamentelor încheiate, beneficiarii trebuie să respecte standardele de eco-condiţionalitate (SMR) aplicabile terenurilor agricole aparţinând fermei şi activităţilor agricole desfăşurate la nivelul fermei. În cadrul acestei măsuri este exclus sprijinul pentru investiţii.