În urmă cu aproape trei ani, a fost finanţată Strategia de dezvoltare durabilă a zonei pescăreşti Prut-Dunăre din judeţul Galaţi, bani nerambursabili din Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013, Axa Prioritară 4.
Valoarea alocată implementării strategiei a fost de fix 24.530.751,94 de lei.
În cadrul acesteia, primăria din comuna Frumuşiţa a depus un proiect în sumă totală de 1.689.347 de lei, prin care va transforma un fost pichet grăniceresc (“Cazarma Brateş” ridicată în urmă cu mai bine de şase decenii), într-o bază de agrement cu specific pescăresc.
Conform proiectării realizate de specialiştii de la SC Proiect SA Galaţi, viitoarea bază de agrement va fi compusă din trei pavilioane administrative, dotate cu camere prevăzute cu grup sanitar propriu, va dispune de o bucătărie, o sală de mese şi capacităţi de depozitare.
În viitoarea incintă pescărească, alimentarea cu apă se va face prin intermediul unui puţ forat, iar încălzirea, cu ajutorul unei centrale cu lemne.
Cheltuieile cu TVA, consultanţa şi proiectarea în valoare de 426.859 lei au fost suportate de la bugetul local al primăriei.
Edilul - şef, Nelu Munteanu, speră ca la începutul lunii martie să se stabilească constructorul lucrării cu termen de execuţie până la sfârşitul lunii septembrie.
Potrivit spuselor primarului, pe durata realizării acestui obiectiv, la Frumuşiţa se vor crea 20 de locuri de muncă sezoniere şi, ulterior, alte două permanente: un administrator şi un ghid.
Taxa ce va fi stabilită de Consiliul Local Frumuşiţa pentru amatorii de pescuit şi de relaxare va intra ca venit la bugetul local.