FERMIERII NU IES LA PENSIE. E forțat să-și vândă ferma pe care familia lui o deține de 240 de ani și șapte generații. Despărțirea de moștenirea sa este dureroasă, dar fermierul spune că trebuie să-și scoată la vânzare ferma ca să poată supraviețui. Nu vrea să-și părăsească pământul, dar, în acest moment, nu vede altă soluție. Are 71 de ani și nu mai ține pasul cu impozitele, creditele, cu costurile în creștere, cu munca din fermă. El spune că fermierii nu ies la pensie.
Soții Frank și Sherry Hull, în vârstă de 71 de ani și respectiv 67 de ani, sunt proprietarii unei ferme din Catskills, SUA, transmisă din generație în generație, scrie publicația New York Times.
Timp de jumătate de secol, fermierul și soția lui și-au condus ferma, cunoscută sub numele Hull-O Farms, situată la două ore distanță la nord de New York. Exploatația agricolă are în proprietate 260 de acri, circa 105 hectare, vaci, porci și păsări. Este o fermă fondată în urmă cu 240 de ani de strămoșul fermierului, John Hull. Fermierul mai păstrează pe pereții casei dovezile, fotografii de-ale fermei din anul 1810.
Este una dintre cele mai vechi ferme din țară, aflată fără întrerupere în proprietatea aceleiași familii. Tradiția însă este acum pe cale să se destrame. Fermierul american nu mai poate ține pasul cu impozitele, asigurările, creditele ipotecare, întreținerea fermei și alte costuri în creștere, cu munca istovitoare din fermă astfel încât și-a scos moștenirea la vânzare. „Nu vrem să părăsim pământul”, a spus soția fermierului. „Dar rămânem fără opțiuni.” ”Este moștenirea ta și urăști să o dai. Simți că ai un angajament față de înaintași”, este supărat și fermierul.
Cei doi soți au povestit că nu au mai fost în vacanță de 48 de ani pentru că nu au avut cui să lase în grijă ferma.
Familia Hull a avut patru fii, dar, din păcate, cel care ar fi dorit să preia ferma de la tatăl său a murit într-un accident de circulație în anul 2010.
Până-n anul 1980, când prețul laptelui de la vacă a scăzut dramatic, fermierul a crescut 260 de vaci de lapte, cu o producție de 750 de litri pe zi. Apoi, pentru că nu mai era profitabil, a vândut mare parte din vaci și și-a diversificat strategia de fermă. A făcut turism rural. Adică, turiștii se puteau caza la fermă, se bucurau de mâncarea din fermă și vedeau cum se muncește pentru hrană. Acum, fiind în vârstă, cei doi soți nu mai au energia necesară pentru a se ocupa de oaspeți. În prezent, toată munca din fermă cade în spinarea lui Frank, hrănirea și adăparea animalelor, cultivarea terenului, etc.
"Merită o zi liberă și nu trebuie să muncească până moare," spune soția fermierului. „Fermierii nu ies la pensie”, constată cu tristețe fermierul american privindu-și câmpurile. Ei sunt gata să caute și alte soluții, vânzarea doar a unei părți din fermă, arendarea terenului, etc. doar ca să nu-și părăsească moștenirea.
Unul din trei fermieri americani are vârsta de 65 de ani și peste, multe ferme din țară închizîndu-se deoarece proprietarii în vârstă nu au succesori.
În 2017, când a fost efectuat ultimul recensământ federal al agriculturii, vârsta medie a proprietarului sau managerului unei ferme a fost de 58 de ani și jumătate, cu peste 8 ani mai mare decât la începutul anilor '80. În acel an, în SUA erau 2.042.220 de ferme, iar în ultimele două decenii, dintre acestea s-au închis 173.656 de ferme.
Numai în statul New York, 1,8 milioane de acri (728.434 ha) de teren agricol sunt deținute de agricultori cu vârste de peste 65 de ani, mulți dintre ei nepregătiți din punct de vedere financiar pentru pensionare și adesea ajung să facă cea mai rapidă și mai profitabilă mutare: vânzarea fermei către dezvoltatori, a declarat David Haight, un oficial al American Farmland Trust, care intermediază vânzarea terenurilor agricole către fermieri, pentru New York Times. Aproximativ 5.000 de ferme din statul New York au fost vândute pentru dezvoltarea imobiliară din 1982.
„Multe familii de fermieri sunt în situația familiei Hull sau se apropie de aceasta”, a mai spus Haight. „Sunt bogați în terenuri și săraci în numerar și spun: Ce facem cu această afacere de familie pe care am creat-o, mai ales dacă nu am făcut banii pe care i-am anticipat?”